La Auditoriumul Joseph Schmidt a avut loc sâmbătă un spectacol-poveste în interpretarea lui Grigore Leşe. Rapsodul din Ţara Lăpuşului a introdus spectatorii într-o atmosferă iniţiatică, de basm, invocând prin povestea şi cântecele sale vremuri imemoriale, străvechi în care omul şi natura erau într-o legătură indisolubilă.

De asemeni, Grigore Leşe a evocat atmosfera înrobirii prezentă în secolele XVIII şi XIX îndeosebi în Ardeal.

Povestea muzicală a debutat cu plasarea acţiunii într-o regiune din Ucraina, „Noua Suliţă”, care a aparţinut de-a lungul istoriei mai multor imperii. Interpretul a spus că în acea regiune din Bucovina de Nord puteai bea o cafea în Imperiul Otoman, un ceai în Imperiul Ţarist şi un pahar cu vin în Imperiul Austro-ungar. Motivul veşnicului drum care nu are capăt decât în moarte, acolo unde, vorba maestrului rapsod, „dai mâna cu dorul”, a fost tema principală a poveştii muzicale de sâmbătă seară. Grigore Leşe a familiarizat spectatorii cu legende din perioada precreştină, precum „Legenda florii soarelui”, spusă de mama sa pe când artistul avea şase ani.

Mai departe rapsodul lăpuşan a recitat o poezie despre un tânăr chemat la oaste care îşi deplânge soarta crudă, simţind că va muri în război şi care adresează vorbe testament mamei şi mândrei sale: „Când porunca m-o chemat, Doamne rău m-am supărat”.

Grigore Leşe a intonat şi cântecul „Nistrule, apă vioară”, care rememorează suferinţele îndurate de ostaşii români în luptele pentru redobândirea Basarabiei, din al Doilea Război Mondial.

„Horile-s de stâmpărare la omul cu supărare”

Grigore Leşe a readus în prim-plan obiceiul uitat de mulţi, acela de a hori, adică de a îngâna din voce sau din fluier cântece populare. Maestrul rapsod a precizat că „horile-s de stâmpărare la omul cu supărare”. „De veselie omul nu horeşte, doar din lipsă, din obidă sau din ostenea