Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vanzarile de autovehicule noi continua sa scada. Importurile de vehicule rulate cresc

Publicat in Daily Business, luni 17 decembrie 2012 ·

Luna noiembrie a lui 2012 este una slaba din punct de vedere al vanzarilor de autovehicule noi, acestea fiind cu 8% mai mici fata de luna octombrie. Ajungem astfel sa consemnam la 11 luni o scadere de 22,2% fata de aceeasi perioada a anului 2011.

In continuare, in luna noiembrie, vanzarile sunt sustinute de achizitiile realizate de catre persoanele juridice (79% din total), cu opt puncte procentuale mai mult decat in luna precedenta. Astfel, pe total an, cu doar 31% din vanzari, persoanele fizice, inregistreaza comparativ cu anul trecut o scadere de 55%, a anuntat luni Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Autovehicule (APIA).

De asemenea, continua sa se manifeste asupra pietei, impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate, care, la un volum de aproximativ 156.000 unitati la autoturisme si 39.000 la vehicule comerciale, au o crestere de 82%, respectiv 43% fata de 2011.

La aceste cifre, trebuie remarcat faptul ca la fiecare autoturism nou vandut in Romania au fost aduse alte doua rulate si ceea ce este mai grav, ca peste 68.000 (44%) dintre acestea din urma sunt mai vechi de 10 ani, adica mai multe decat s-au vandut noi prin retelele nationale ale producatorilor autohtoni si externi.

In ceea ce priveste Analiza sectoriala, remarcam evolutia pozitiva a exportului, in contrast cu cea negativa a productiei si vanzarilor.

Astfel, s-au fabricat in luna noiembrie 29.958 autovehicule, cu 23% mai putin decat in luna octombrie, ceea ce face ca pe intreaga perioada (ianuarie - noiembrie) sa inregistram, comparativ cu perioada similara a anului precedent, o scadere totala de 3,2% (volum total 308.089 unitati). In interiorul acestei cifre, remarcam o crestere destul de redusa inregistrata la autoturisme (+0,9%), dar si o scadere importanta (-53,7%) a productiei de vehicule comerciale.

La capitol

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 38 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 44 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°