Preşedintele Traian Băsescu le-a spus liderilor partidelor prezenţi la consultările de la Cotroceni că va anunţa premierul desemnat la ora 12.00, iar preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost singura propunere a partidelor pentru poziţia de prim-ministru, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.
Conform surselor citate, şeful statului le-a spus celor prezenţi la consultări că va anunţa în mod public desemnarea premierului la ora 12.00.
Din partea partidelor, singura propunere pentru poziţia de prim-ministru a fost Victor Ponta, susţinută de partidele din USL, respectiv PSD, PNL, PC şi UNPR, au relatat aceleaşi surse.
Consultările de la Palatul Cotroceni dintre preşedintele Traian Băsescu şi partidele parlamentare, pe tema desemnării premierului, s-au încheiat, acestea durând aproximativ 20 de minute.
Deocamdată, presa nu are acces în Palatul Cotroceni, însă sunt aşteptate declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu la ora 12.00.
Înaintea consultărilor cu şeful statului, liderii USL au avut o întâlnire. Din partea USL, la discuţii au participat Victor Ponta (PSD), Eduard Hellvig (PNL), Daniel Constantin (PC) şi Gabriel Oprea (UNPR). Liderul PNL Crin Antonescu a refuzat să participe la consultări, deşi, aşa cum a declarat, săptămâna trecută a participat, alături de Victor Ponta, la o întâlnire informală la Cotroceni, cu preşedintele Băsescu.
La consultările de la Cotroceni au mai fost invitaţi Vasile Blaga (PDL), Simona Man (PPDD), Kelemen Hunor (UDMR), Mihai-Răzvan Ungureanu (FC), Aurelian Pavelescu (PNŢCD), precum şi minorităţile naţionale din Parlament.
Conform Constituţiei, preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
Legea fundamentală prevede, la articolul 103, că preşedintele de