Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată a 11 inculpaţi si o societate pentru înşelăciune de peste 1,7 milioane euro cu terenuri.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, au fost deferiţi justiţiei Eugen Bartic, Ciprian Chirilă, Costică Chirilă, Eufrosina Ciubotaru, Ghiorghi Ifteni, Gică Manuel Ifteni, Ciprian Olimpiu Mitoşeriu şi Daniel Remus Moraru, avocaţi în cadrul Baroului Iaşi, Maria Oftafi, Elena Popa, inspector în cadrul Biroului de Cadastru al Primăriei Iaşi, Cezar Robert Giordano Zmeu, precum şi a SC ‘EURO MAN &CIP’ SRL Iaşi.
Printre acuzaţii se regăsesc înşelăciune, spălare de bani participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că inculpaţii s-au asociat, în perioada 2006-2009, în scopul obţinerii ilegale, prin folosirea de înscrisuri sau declaraţii false, de bunuri imobile (terenuri în intravilan) cu valoare de piaţă ridicată, aflate în domeniul privat al Consiliilor Locale Iaşi şi Miroslava, respectiv ROMSILVA RA.
DNA precizează că, prin această activitate infracţională, inculpaţii au obţinut sau au încercat să obţină şase terenuri în valoare totală de peste 1.7 milioane euro, pe care le-au traficat în interes propriu sau le-au transferat în proprietatea altor persoane în scopul de a ascunde provenienţa ilicită a acestora.
‘Astfel, în cursul anului 2006, pe fondul lipsei de reacţie a instituţiilor de stat implicate şi în dorinţa unei îmbogăţiri facile, inculpaţii Gică Manuel Ifteni, Ciprian Chirilă, Remus Daniel Moraru şi Elena Popa s-au asociat în scopul obţinerii ilegale, prin folosirea de înscrisuri false şi / sau declaraţii mincinoase, de bunuri imobile având o valoare de piaţă ridicată. Demersurile acestora au fost finalizate ori au rămas