Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum sunt convinşi migranţii din centrul de la Rădăuţi să se întoarcă în ţările lor

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 17 decembrie 2012 ·

Migranţii din centrul pentru solicitanţii de azil din Rădăuţi au posibilitatea de a se întoarce voluntar în ţările lor, autorităţile române asigurându-le transportul cu avionul până în ţara de origine, bani de buzunar, asistenţă în tranzit şi posibilitatea de a urma, înainte de a pleca, un curs de pregătire profesională.

Aceasta este oferta autorităţilor, printr-un proiect european derulat de Misiunea în România a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), în parteneriat cu organizaţia neguvernamentală Serviciul APEL, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), în perioada iulie 2012 - iunie 2013.

La Suceava, proiectul este implementat de reprezentanţii Asociaţiei pentru Rezolvarea Alternativă a Disputelor (ADRA).

O parte dintre migranţii care acceptă repatrierea voluntară vor beneficia şi de asistenţă pentru reintegrare, prin acordarea unei sume sau a unor măsuri de asistenţă socio-economică, menite să sprijine reinstalarea în ţara de origine.

În urmă cu câteva luni, de exemplu, o familie de refugiaţi sârbi, numărând zece persoane, doi adulţi şi opt copii, doi dintre ei născuţi în România, a ajuns înapoi în ţara din care au plecat în 2007, împinşi de sărăcie şi război, după aproape cinci ani petrecuţi la Rădăuţi.

Soţii Stoicicov s-au întors acasă cu speranţe pentru un nou început, ajutaţi fiind de reprezentanţii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) să-şi înceapă propria lor afacere. În acest sens au fost sprijiniți să-și achiziționeze un microbuz, iar capul familiei a început o afacere cu transport de persoane.

Potrivit coordonatorului de proiect, Ciprian Niţă, în primul semestru al anului în curs, au fost depistate 1.617 persoane cu şedere ilegală pe teritoriul României.

„Sunt oameni din întreaga lume, care au plecat din ţara lor în căutarea unei vieţi mai bune, cel mai adesea, din motive

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 4 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Accident feroviar mortal. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Ziare.com acum 3 ore
O maşină a fost lovită de un tren vineri seară, 22 noiembrie, în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medici. ”În această seară, în jurul orei 20:45, am fost

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 4 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum o ora
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 7 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 3 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 2 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 5 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 10 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 4 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
sâm.

4°/13°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/3°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/5°