sunt mecanismele companiilor şi cum se integrează românii în piramida corporatistă sunt răspunsurile pe care le dă o fostă angajată a acestora în ultimul ei volum, lansat la Cluj.

Trimite reply-uri la mail-uri şi le forwardează, dă accept la invite-uri în Outlook, scrie weekly şi monthly reports, gestionează schedule-ul departamentului în funcţie de sickness rate şi absenteesm, analizează billing-uri, oferă feedback într-un one-to-one meeting, stabileşte task-uri, dă access-uri, face requests, ridică issues, oferă support, respectă deadline-uri. E angajatul multinaţionalelor din România, aşa cum apare în cartea „Corporatistul", a Ralucăi Marchiş, absolventă a UBB.

Într-o multinaţională eşti încurajat să fii oricine, doar tu însuţi nu, să te încadrezi într-un şablon. Internetul te poate pregăti să faci faţă oricăror întrebări pentru un interviu, iar multe firme te pregătesc pe bani. Candidatul perfect răspunde exact ceea ce vor să audă cei de la resurse umane: „Unde te vezi peste cinci ani?", „Un pilon de bază în această industrie, cu cinci ani de experienţă în companie". După ce treci de interviu, profesori improvizaţi, alias traineri, transmit mai departe informaţia asimilată noilor cursanţi, alias trainees. Între timp, departamentele specializate s-au transformat în firme de profil, iar trainerii au devenit guru în tehnici de prezentare, manipulare sau dezvoltare personală. Corporaţiile plătesc scump instruirea pentru a le aminti angajaţilor de ce le află ei acolo. Trainerii merg prin toată ţara pentru a pregăti angajaţii în noua lor meserie, locuiesc în camere de hotel şi se desfăşoară în săli de conferinţe. Ca proaspăt angajat trebuie să te adaptezi, altfel eşti eliminat. În excursie mergi cu termosul inscripţionat cu numele firmei. Corporaţiile resping gândirea creatoare şi oferă modelul standard de angajat, iar totul începe cu convertirea, adică