Doamna de la ghişeul patru! Renumita doamnă de la ghişeul patru!
La Administraţia Financiară a sectorului 6 se lucrează. Adică ce vreau să spun, se lucrează din doi în doi. Adică se lucrează la un ghişeu, la celălalt nu se mai lucrează. Deci la unu nu se, la doi se, la trei nu se, la patru se, la cinci nu se, la şase se. Dacă la unu se, atunci la doi nu se mai, dacă la trei se, atunci la patru nu se mai şi tot aşa, că-nţelegi, că eşti băiat deştept. Dar! Pentru că există şi un “dar”!
Poate că nu s-o fi lucrând la unu, poate că nu s-o fi lucrând nici la şase, poate că nu s-o fi lucrând nici la trei (deşi, tre’ să stai atent, când întorci capu’, nu se lucrează, când îl întorci la loc, iar se, după cum îţi strălucesc astrele pe cerul astral. Pardon! După cum îţi strălucesc actele, actele vreau să spun, pe cerul ca de cristal). Deci poate că nu s-o fi lucrând unde nu s-o fi lucrând şi poate că s-o fi lucrând unde s-o fi lucrând, DAR LA GHIŞEUL PAIŞPE ÎNTOTDEAUNA SE LUCREAZĂ! Ai înţeles? “Repetează!” Vorba unei replici din filmu’ ăla.
Deci. Să re-ca-pi-tulăăăăăm! La ghişeul paişpe se lucrează întotdeauna! De ce spun asta şi te rog să fii antenă! Spun asta pentru că poate stai şi tu în sectorul şase şi o să ai şi tu de făcut vreodată vreun drum, să-ţi depui nişte acte, să-i spui statului, cu acte şi timbre fiscale, că lucrezi, că obţii venituri sau că obţii plecaturi sau că obţii ce obţii, să ştie statu’ pe unde să ţi-o tragă mai bine şi zic că e bine să ştii şi tu, să înveţi de la ceilalţi, mai cu experienţă decât tine! Deci. Ai treabă, n-ai treabă, odată intrat în sediul Administraţiei Financiare a sectorului şase, trebuie neapărat să treci pe la biroul paişpe! Nu mai căsca ochii pe pereţi, ia şi notează, că ştiu io ce-ţi zic! Pentru că dacă nu treci, stai la coadă, la un ghişeu la care se şi ai să constaţi că te trimite la biroul paişpe! Deg