Cine ar fi crezut că Muntenegru, o ţară cu nici 700.000 de locuitori, poate deveni cea mai bună din Europa într-un sport de echipă? Şi nu orice disciplină, ci în handbalul feminin, în care nordicii au făcut legea încă de la prima ediţie (1994), obţinând opt titluri din nouă posibile (n.r. - Norvegia - 5, Danemarca - 3). Într-un sport în care România aleargă parcă dintotdeauna după un titlu şi nici nu ajunge să-l simtă, dar să-l mai şi câştige. Ce a avut totuşi Muntenegru în plus faţă de România? În primul rând spirit de luptă, psihic de fier, o putere fantastică de a se mobiliza, indiferent de scor, de arbitraj, de probleme. Apoi, handbaliste care şi-au asumat riscuri, care au ştiut pentru ce au venit în Serbia, care au evoluat fără complexe, care au suferit dar au găsit resurse să alerge până la capăt.

Naţionala lui Dragan Adzic a semănat totuşi dintr-un anumit punct de vedere cu reprezentativa ţării noastre. S-a bazat tot pe un grup restrâns de jucătoare, cu care a dus greul pe întreg parcursul turneului final, adică un "7" de bază şi una-două rezerve. Iar titlul continental este cu atât mai preţios cu cât a fost adjudecat în faţa Norvegiei, nordicii de care aminteam la început, care a ajuns la Belgrad după patru titluri consecutive în Europa, dar şi cu aurul mondial şi olimpic în bagaje.

Finală de peste două ore

Finala de aseară de la Belgrad a fost una istorică, în condiţiile în care au fost nevoie de patru reprize de prelungiri pentru a fi descisă învingătoarea. Practic, meciul s-a întins pe durata a mai bine de două ore, din acest punct de vedere fiind cel mai lung din istoria competiţiei. Muntenegru a avut şansa de a pune punct final atât după 60 minute, cât şi după 70 de minute, însă de fiecare dată Norvegia a revenit miraculos, parcă la indigo, prin golurile blondei Ida Alstad. Prima dată, nordicele au împins meciul în prelungiri când