Galerie Foto Napoleon Tiron face parte din legendara promoție (1970) a „gibonilor” de la Institutul “Nicolae Grigorescu” din București, printre care se numără sculptorii Bata Marianov, Florin Codre și Mihai Buculei. Deși educați clasic de Boris Caragea, unul dintre cei mai importanți sculptori ai realismului socialist, opțiunea lor s-a îndreptat spre un stil figurativ-geometric sau abstract. Dacă în perioada realismului socialist acest lucru ar fi fost imposibil, după 1965 a avut loc o liberalizare însoțită de traducerea și publicarea literaturii occidentale, cu precădere a cărților și albumelor de artă și, poate mai important, „redescoperirea” lui Constantin Brâncuși ca geniu național. Influența enormă pe care a avut-o Brâncuși asupra sculpturii românești a dus la formarea unor generații de sculptori excepționali și, în mod paradoxal, la plasarea lor într-un sistem piramidal din care nu se putea ieși fără contestații. Brâncuși a creat în sculptura românească nu numai o obsesie, dar și un complex.

Napoleon Tiron este un sculptor care apare în acest context și iese din rând. În articolele apărute în presă, curatorii expoziției deschisă în decembrie 2012, la Galeria Calina din Timișoara, îi plasează arta în linia unui conceptualism cu accent pe instalație și display. Simpla referire la performance, minimalism sau aparatul unor critici precum Rosalind Krauss, Julie Reiss sau Alex Potts, mă face să cred că astăzi se încearcă reanalizarea și integrarea explorărilor și experimentelor lui Tiron Napoleon într-o perspectivă mai largă decât aceea a timpului în care sau născut. Expoziția este un eveniment important și rarisim, cu atât mai mult cu cât este prima expoziție a artistului în orașul de pe Bega. Selecția de lucrări aleasă de curatori pentru expoziția de la Timișoara, marchează o evoluție artistică care se întinde pe o perioadă de peste 40 de ani și aduce în fața