Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevăratul motiv pentru care Gigi Becali a anunţat că transferul lui Alex Maxim s-a făcut, deşi jucătorul amână răspunsul

Publicat in Pro Sport, luni 17 decembrie 2012 ·

Mai multe cluburi din Bundesliga şi din Serie A pregătesc oferte pentru Maxim.

Anunţată drept sigură, venirea lui Alexandru Maxim (foto) la Steaua este departe de a se fi definitivat. Steaua şi Pandurii s-au înţeles asupra condiţiilor în care se va face transferul, însă în acest moment totul se poate anula dacă nu există semnătura fotbalistului de 22 de ani. "Răduţ şi Stanca, Rocha încă din iarnă, 500.000 de euro şi 20% dintr-un viitor transfer", aşa sună înţelegerea între cluburi, pentru ca Maxim să ajungă în Ghencea la vară. Astfel, atacantul brazilian ar trebui să îmbrace tricoul gorjenilor din retur, însă Steaua nu îi va da drumul până nu obţine semnătura lui Maxim.

Motivul pentru care Gigi Becali prezintă transferul ca pe unul gata făcut ţine de interesul pentru Maxim. Sursele ProSport indică faptul că există un interes major faţă de fotbalist din Germania şi Italia, iar latifundiarul vrea să se asigure de venirea lui Maxim până în momentul în care cluburile interesate vor face oferte concrete. Prin decizia de a-l lăsa pe Rocha încă din retur la Pandurii, Becali speră să grăbească semnarea actelor şi de către Maxim.

Maxim va câştiga 8.000 de euro pe lună, dar îi va creşte salariul în funcţie de evoluţii

Gigi Becali, patron Steaua

Novak Martinovic este pe cale să devină jucătorul Pandurilor, fundaşul sârb având promisiunea lui Gigi Becali că poate pleca liber de contract în această iarnă

Maxim m-a costat ceva: 500.000 de euro, Răduţ, Rocha şi Stanca, plus 20% dintr-un viitor transfer. 1.450.000 de euro! Mai trebuie să semneze şi jucătorul

Gigi Becali, patron Steaua

Mai multe cluburi din Bundesliga şi din Serie A pregătesc oferte pentru Maxim.

Anunţată drept sigură, venirea lui Alexandru Maxim (foto) la Steaua este departe de a se fi definitivat. Steaua şi Pandurii s-au înţeles asupra condiţiilor în

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 38 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 44 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum 49 minute
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Video Un ministru cubanez demisionează după ce a negat existența cerșetorilor. Cine caută prin gunoaie „participă ilegal la serviciul de reciclare”

Adevarul acum o ora
Declarațiile făcute de ministrul cubanez al Muncii au fost criticate de cetățeni, activiști și chiar de președinte. Criza economică din Cuba a agravat sărăcia, iar realitatea contrazice afirmațiile oficiale.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°