Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Libia şi-a închis frontierele cu cele patru state vecine din sud

Publicat in Antena 3, luni 17 decembrie 2012 ·

Libia a anunţat duminică închiderea frontierelor sale cu cei patru vecini de la sud: Algeria, Niger, Chad şi Sudan din cauza deteriorării securităţii în sudul ţării, decretată "zonă militară închisă", au indicat surse oficiale, citate de AFP.

Adunarea naţională, cea mai înaltă autoritate politică a ţării, a decis "închiderea temporară a frontierelor terestre libiene cu Chad, Niger, Sudan şi Algeria până la organizarea" circulaţiei bunurilor şi a persoanelor cu aceste state, conform textului deciziei publicat de agenţia de presă libiană Lana.

"Regiunile Ghadames, Ghat, Obari, al-Chati, Sebha, Mourzouk şi Koufra din sudul libian sunt considerate ca fiind zone de operaţiuni militare închise, reglementate de legi de excepţie specifice situaţiei", precizează textul.

O deputată care reprezintă oraşul Sebha (800 de kilometri la sud de Tripoli) în Adunarea Naţională, Souad Ganour, a explicat că decizia de închidere a frontierelor este una "temporară până la restabilirea securităţii în sud".

Aceasta a denunţat un "flux crescut de imigranţi clandestini, în aşteptarea unei eventuale acţiuni militare internaţionale în Mali" cu scopul de a alunga grupurile armate care au ocupat nordul statului.

Aceasta a deplâns de asemenea "sporirea violenţei şi a traficului de droguri şi prezenţa grupurilor armate care acţionează fără a fi pedepsite".

Libia a anunţat duminică închiderea frontierelor sale cu cei patru vecini de la sud: Algeria, Niger, Chad şi Sudan din cauza deteriorării securităţii în sudul ţării, decretată "zonă militară închisă", au indicat surse oficiale, citate de AFP.

Adunarea naţională, cea mai înaltă autoritate politică a ţării, a decis "închiderea temporară a frontierelor terestre libiene cu Chad, Niger, Sudan şi Algeria până la organizarea" circulaţiei bunurilor şi a persoanelor cu aceste state, co

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele finale la Evaluare Națională 2025 sunt afișate astăzi. Elevii află notele după rezolvarea contestațiilor

HotNews acum 13 minute
Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025 sunt anunțate astăzi, 10 iulie, de Ministerul Educației, la o săptămână de la publicarea primelor rezultate de la examenul de Evaluare Națională. Acum, elevii află dacă notele lor au crescut sau nu în u

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 8 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Moțiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan, prezentată joi în plenul Parlamentului

Adevarul acum 32 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi prezentată joi, de la ora 10, în plenul Parlamentului.

UPDATE - Primarul Chişinăului are interzis în România şi în Schengen, anunţă MAE. Cine este Ion Ceban, un politician cu parcurs sinuos / Reacţia edilului/ Cine sunt ceilalţi doi cetăţeni moldoveni vizaţi de o măsură similară

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar şi în tot spaţiul Schengen, pe o perioadă de cinci ani, scrie Ziarul de Gardă. Informaţia a fos

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 8 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 7 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Primarul Chișinăului, REACȚIE după ce a fost interzis în România: Răfuială politică din partea Maiei Sandu și a regimului PAS

Gandul acum 10 ore
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a reacționat la informațiile privind interdicția sa de a intra în România și în spațiul Schengen. Ceban acuză regimul de la guvernare de la Chișinău (n.r. Partidul Acțiune și Solidaritate) de „răfuială politică” și s

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 12 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

17°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°