Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: Este nevoie de un guvern, cât mai rapid

Publicat in Vremea Noua, luni 17 decembrie 2012 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la Digi24, că este nevoie de “un Guvern cât mai rapid” şi că formula aleasă de şeful statului de a invita toate partidele parlamentare la aceeaşi oră la consultările pentru desemnarea premierului este una firească, având în vedere majoritatea creată după 9 decembrie.

“Este firesc. Probabil că nu este uzual, pentru că nici nu am avut majorităţi de 66 % până acum, cel puţin în ultimii opt ani de zile nu am avut astfel de majorităţi. Au fost de fiecare dată majorităţi, haideţi să le spun, fragile. (…) Într-adevăr, în 2008 a fost o mare coaliţie între stânga şi dreapta, între noi şi PSD. Credem că avem nevoie de un guvern cât mai rapid cu putinţă şi am spus asta şi în timpul campaniei electorale, pentru a nu pierde vremea. Până la urmă suntem în faţa unui an, 2013, care se anunţă dificil”, a declarat Vasile Blaga.

Blaga a mai spus că în cazul în care USL va menţine ca propunere de prim-ministru pe Victor Ponta şi preşedintele îl va desemna pe acesta ca premier, din punctul său de vedere, acest lucru nu va fi o surpriză, având în vedere că votul popular de la 9 decembrie a fost unul clar.

“Dacă ei (USL – n.r.) vor veni cu această propunere, nu cred că va fi o surpriză. Părerile domnului preşedinte despre domnul Ponta, probabil, nu se vor schimba, dar discutăm de un vot popular, un vot popular majoritar în favoarea USL. Cu toate că noi am atras atenţia asupra pericolelor pe care le reprezintă USL-ul, inclusiv asupra faptului că nu au propus un buget înaintea campaniei electorale pe 15 octombrie când trebuia să vină cu el”, a declarat Blaga.

El a precizat că PDL nu va propune un nume de premier.

“Noi, PDL, nu propunem un candidat pentru funcţia de premier. Cu tot ARD-ul, cu 80 de voturi în Parlament, nu poţi să-ţi creezi o majoritate. Un nume de premier ar fi fost o copilărie. Noi am analiza

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 10 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°