Noul Golf 7, ultimul autovehicul din acest model scos pe piaţă de constructorul german Volkswagen, este acum şi în Suceava. Lansarea celui mai avansat model din gama Golf a avut loc vineri la Auto Mitric Suceava, în prezenţa directorilor Radu Ianovici şi Marius Corduneanu.
„Cea de-a şaptea generaţie a acestui Volkswagen înseamnă cel mai bun Golf din toate timpurile: greutatea sa a fost redusă cu până la 100 de kg, contrazicând principiul conform căruia, odată cu evoluţia maşinii, creşte şi greutatea sa. Consumul de combustibil a fost redus cu valori de până la 23%, în funcţie de motor. Viitorul Golf BlueMotion va avea un consum şi mai redus, de 3,2 l/100 km. Mai mult, Volkswagen echipează noul Golf cu numeroase noi sisteme de asistenţă, opţionale şi standard”, a arătat Radu Ianovici, directorul de marketing al Auto Mitric Suceava.
La rândul său, Marius Corduneanu, director de vânzări al Auto Mitric, a prezentat o serie de facilităţi pe care noul model de Golf le are în comparaţie cu „surorile” de generaţie mai veche.
„Tehnologic, noul model de Golf este cel mai avansat, inclusiv siguranţa. Golf a crescut constant, chiar şi din punct de vedere al spaţiului, iar Golf 7 este un model cu totul deosebit”, a spus Marius Corduneanu.
Potrivit caracteristicilor prezentate de constructor, siguranţa şi confortul ating un nivel nemaiîntâlnit. Astfel, Golf 7 are mai mult spaţiu la picioare în spate şi un portbagaj mai mare cu 30 litri, noi sisteme inovatoare de siguranţă, precum sistemul de frânare multi-coliziune, un nou sistem de direcţie şi de suspensie, posibilitatea de a alege modul de rulare, touchscreen în echiparea standard pentru toate modelele şi un univers complet nou al sistemelor de informare şi entertainment, cu un display, în versiunile superioare, care reacţionează la mişcarea mâinii, datorită unui senzor de apropiere.
Golf 7 este ech