Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii judeţeni decid căror primării repartizează fonduri

Publicat in Ziua Constanta, luni 17 decembrie 2012 ·

Consiliul Judeţean Constanţa se reuneşte în şedinţă ordinară, joi, 20 decembrie, de la ora 11.00, în Aula Mare a Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman".

Pe ordinea de zi sunt înscrise 38 de proiecte de hotărâre. Primele patru proiecte sunt poate cele mai aşteptate. Două dintre ele privesc constatarea încetării mandatelor de consilieri judeţeni deţinute de Mircea Titus Dobre şi Radu Babuş, care au câştigat alegerile parlamentare şi, pe cale de consecinţă, îşi vor muta activitatea în Parlament. Următoarele două fac referire la validarea a două noi mandate de consilieri judeţeni pentru a putea fi suplinită plecarea celor doi, a lui Radu Babuş şi a lui Mircea Titus Dobre. De asemenea, multe dintre proiecte privesc rectificarea bugetelor instituţiilor subordonate CJC. Totodată, şi-n cadrul acestei şedinţe ordinare, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu a iniţiat un proiect privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sume defalcate din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură pe anul 2012. Rămâne de văzut pentru ce va primi fiecare primărie în parte banii, dar şi care vor fi autorităţile locale norocoase, ştiut fiind că a devenit o practică ca aceşti bani să se îndrepte către primăriile cu primari PSD, mai precis cu primari care au aceeaşi culoare politică cu a liderului CJC, Nicuşor Constantinescu.

În privinţa restaurării Cetăţii Capidava se fac noi paşi. În şedinţa de joi a Consiliului Judeţean se va dezbate un proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru proiectul „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava".

Ultimele proiecte propun consilierilor judeţene acordarea de ajutoare financiare pentru 13 familii.

Nu în ultimul rând, la pu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum o ora
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 13 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 12 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 2 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Horoscop pentru sâmbătă, 21 septembrie 2024. Schimbări radicale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sunt posibile cheltuieli importante la finalul acestei saptamani. Se pare ca vei primi o suma de bani consistenta, fie dintr-o colaborare, fie partenerul de viata sau o ruda iti ofera sprijin material nesperat. Pe de alta parte poti afla inf

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu

News.ro acum 10 ore
Guvernul Serbiei a stabilit, vineri, reintroducerea serviciului militar obligatoriu, la care se renunţase în urmă cu 14 ani, a anunţat preşedintele Aleksandar Vucic, care a apreciat decizia drept un pas important pentru îmbunătăţirea pregătirii de a

Ciobotariu, exploziv după Botoșani - Buzău: „Este inadmisibil ce am făcut, nu e normal”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Liviu Ciobotariu, antrenorul de la FC Botoșani, a fost extrem de incisiv la flas-interviu, imediat după

Cunoscut model transsexual din Georgia, ucis la doar o zi după ce Parlamentul a adoptat legea anti-LGBTQ. „Semnal de alarmă"

Ziare.com acum 10 ore
Un cunoscut model transsexual din Georgia a fost ucis la doar o zi după ce guvernul a adoptat o lege care va impune limitări radicale ale drepturilor LGBTQ+ în țară, au anunțat autoritățile locale, scrie The Guardian. Motivele crimei nu sunt deocamd

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°