Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a sesizat, luni, Inspectoratul Şcolar Bucureşti cu privire la faptul că o învăţătoare din Capitală loveşte în timpul orelor un copil de opt ani cu Sindrom Down şi căruia îi lipeşte pe gură bandă adezivă.
CEDCD informează că a fost sesizat cu privire la faptul că un băiat de opt ani din Bucureşti, cu Sindrom Down, este supus unei situaţii umilitoare şi degradante la şcoala generală pe care o frecventează.
"Mihai este elev în clasa I al unei şcoli bucureştene de masă şi, în pofida faptului că are Sindrom Down, după ani de efort individual al părinţilor, micuţul este capabil să urmeze cursurile unei unităţi de învăţământ de masă. Încă de la momentul înscrierii la şcoală mama micuţului a fost nevoită să accepte o serie de situaţii discriminatorii şi umilitoare la adresa fiului ei, fiind mutat de la o clasă la alta din cauza dizabilităţii sale", se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.
CEDCD precizează că părinţii copilului au aflat recent că fiul lor este lovit în mod repetat în timpul orelor de clasă peste faţă şi peste ceafă şi uneori i se aplică bandă adezivă la gură de către învăţătoare.
"Suntem profund revoltaţi de această situaţie abuzivă şi umilitoare la care este supus un copil cu Sindrom Down într-o unitate de învăţământ din România anului 2012. Considerăm că asemenea acte nu numai că încalcă o serie de principii şi drepturi fundamentale, dar se înscriu chiar în sfera legii penale, iar ele trebuie sancţionate pe măsură. Asemenea situaţii nu sunt tolerabile, iar CEDCD va lua măsuri în consecinţă. Umilirea copiilor cu dizabilităţi trebuie să înceteze sub orice aspect şi în orice domeniu al vieţii sociale", declară Mădălina Turza, preşedinte CEDCD.
În acest context, CEDCD a sesizat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi precizează că va lua t