Titlurile producătorului de benzi din cauciuc Artego Târgu-Jiu (ARTE) au fost în centrul atenţiei în ultimele zile, după ce au sărit cu 50% în trei şedinţe de tranzacţionare, pe fondul unor tranzacţii mai ridicate decât de obicei, fapt ce a intensificat speculaţiile în piaţă că salariaţii, care deţin pachetul majoritar de 70% din acţiuni, ar putea ceda controlul. Directorul societăţii neagă însă că s-ar pregăti vânzarea companiei.
De la începutul anului preţul unei acţiuni Artego s-a majorat de peste patru ori, reprezentând cea mai bună evoluţie din acest an de pe bursă.
"Au fost discuţii cu cei de la Banca Comercială, UniCredit şi cei de la BRD că ar fi nişte firme interesate, însă la modul incert. Nu au fost nişte discuţii concrete cu un cumpărător. Totuşi nu e nicio problemă dacă nu vin investitori. Avem capacitatea să conducem compania aşa cum o facem de 25 de ani. Este o companie care merge bine şi cred că una dintre puţinele care au mai mulţi angajaţi acum decât la Revoluţie", spune Viorel David, directorul general al Artego Târgu-Jiu.
Firma Electroargeş, controlată de Cătălin Chelu, a fost în ultimele luni principalul cumpărător de acţiuni Artego, ajungând să deţină o participaţie de peste 10% din companie.
Chelu a achiziţionat peste 10 companii de talie mică şi medie de pe bursă în ultimii ani şi deţine peste 30 de firme, majoritatea cu sediul în Galaţi.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Titlurile producătorului de benzi din cauciuc Artego Târgu-Jiu (ARTE) au fost în centrul atenţiei în ultimele zile, după ce au sărit cu 50% în trei şedinţe de tranzacţionare, pe fondul unor tranzacţii mai ridicate decât de obicei, fapt ce a intensificat speculaţiile în piaţă că salariaţii, care deţin pachetul majoritar de 70% din acţiuni, ar putea ceda controlul. Directorul societăţii neagă însă că s-ar pregăti vân