Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul fraudei bancare de 85 milioane euro!

Publicat in Glasul Aradului, luni 17 decembrie 2012 ·

Fraudele bancare derulate prin intermediul unor reţele bine organizate au jucat un rol important în creşterea ratei creditelor neperfor­man­te spre 20% şi pierderile de 350 mi­lioane de euro înregistrate de sistemul bancar în criză, indică două anchete ale procurorilor DIICOT apărute la un interval de numai o lună una de cealaltă.

Ultima investigaţie a scos la iveală pe lângă problema documentelor false şi pe cea a supraevaluării garanţiilor şi care s-ar putea dovedi un adevărat butoi cu pulbere pentru sistemul ban­car. Judecătorii au emis la sfâr­şitul săptămânii trecute manda­te de arestare preventivă a unui evalua­tor şi a mai multor notari. Un alt evaluator cercetat în acest caz are interdicţie de a părăsi ţara.

Valoarea garanţiilor aflate în portofoliul băncilor se ridică la echivalentul a 60 miliarde de lei (13 mld. euro) doar pe segmentul creditelor acordate persoanelor fizice şi reprezintă 80% din soldul total al împrumuturilor, po­tri­vit datelor BNR. La acestea se adau­gă garanţii imobiliare evaluate la peste 90 miliarde de lei (20 mld. euro) afe­rente creditelor corporate.

Evaluatorii spun însă că situaţiile în care bunurile ipotecate au fost supraevaluate sunt cel mai probabil cazuri izolate şi că băncile se află într-o poziţie confortabilă din punctul de vedere al garanţiilor deţinute.

“Având în vedere ce se întâmplă în piaţa imo­bi­liară în ultimii trei – pa­tru ani, eu mă în­do­iesc că un evalua­tor ar putea să con­si­dere un bun la o va­loare mult pes­te preţul pie­ţei. Eva­lua­torii care lu­crea­ză cu băncile sunt foarte prudenţi în această perioadă, având în vedere că piaţa este blocată. Eu per­so­nal nu am auzit de niciun eva­luator care să fie cercetat de pro­curori într-un astfel de caz”, afirmă Filip Stoica, membru în consiliul direc­tor al Uniunii Naţionale a Evalua­to­ri­lor Autorizaţi din România (ANEVAR).

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Târgul de Crăciun din București se inaugurează pe 29 noiembrie, în Piața Constituției. Va fi deschis până pe 26 decembrie

Libertatea acum o ora
Târgul de Crăciun din București se va deschide pe data de 29 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, a anunțat primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Alertă de incendiu la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Videle, în incinta spitalului/ Clădirea, inundată parţial cu fum/ 75 de persoane, evacuate/ Nu sunt victime - FOTO

News.ro acum 25 minute
Pompierii au fost sesizaţi, luni seară, privind producerea unui incendiu la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Videle, aflat în incinta Spitalului Orăşenesc, clădirea fiind parţial inundată cu fum. Un număr de 75 de persoane au fost evacuate, fără a

Marius Tucă Show începe marți, 5 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Bogdan Teodorescu

Cancan acum 58 minute
Invitatul zilei este Bogdan Teodorescu, analist politic. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului

Gazeta Sporturilor acum o ora
, fotbalistul liderului Universității Cluj, a fost depistat pozitiv la Furosemid, o substanță interzisă.

Nelu Tătaru a fost plasat sub control judiciar pentru luare de mită

Mediafax acum 2 ore
Procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 4 noiembrie 2024, faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Spitalului Municipa

Unirea Slobozia - FC Botoşani 1-0. Moldovenii rămân pe ultimul loc în Superligă

Mediafax acum 2 ore
Partida a fost echilibrată, ambele echipe ratând ocazii importante. În minutul 24, FC Botoşani a fost aproape de a deschide scorul prin Florescu, care a şutat în bară din lateral după ce s-a infiltrat în careul advers. Trei minute mai târziu, Ongend

Senatul a adoptat proiectul! Ce se va întâmpla cu medicamente care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope

Ziua Constanta acum 3 ore
Senatorii au adoptat, luni, 04 noiembrie 2024, un proiect iniţiat de Guvern ce vizează necesitatea punerii sub control a unor medicamente care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, precum şi identificarea de către Laboratorul de Analiză şi Pro

Temperaturi anormale pentru noiembrie în România. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 10 ore
ANM a emis, luni, estimările pentru perioada 4 noiembrie - 17 noiembrie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), după data de 10 noiembrie, vremea se va răci semnificativ în toată ţara. În Transilvania, temperaturile maxime vor scăd

Judecătoria Mangalia a prelungit arestul preventiv pentru Vlad Pascu

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Mangalia a prelungit, luni, 04 noiembrie 2024, arestul preventiv pentru Vlad Pascu. Arestul preventiv a fost prelungit cu încă 60 de zile, până la începutul anului viitor. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul Pascu Mate

Suedia anulează 13 proiecte ale unor parcuri eoliene la Marea Baltică din cauza impactului acestora asupra capacităţii apărării. Ele ar fi redus la jumătate, de la un minut la două, timpul de detectare a unui atac cu rachetă

News.ro acum 4 ore
Suedia a anulat 13 proiecte ale parcuri eoliene, de-a lungul coastei Mării Baltice, din cauza impactului acestora asupra capacităţilor apărării suedeze, anunţă luni ministrul suedez al Mediului, Romina Pourmokhtari, relatează AFP. Persmisele de cons

Vremea

București
acum

lun.

5°/14°
mar.

5°/10°
mie.

4°/12°
joi

6°/14°
Iasi
acum

lun.

3°/11°
mar.

0°/8°
mie.

1°/11°
joi

4°/14°
Constanta
acum

lun.

6°/14°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/10°
mar.

1°/10°
mie.

2°/11°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

lun.

3°/12°
mar.

2°/13°
mie.

4°/14°
joi

5°/15°