Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile vor disponibiliza angajaţi în 2013

Publicat in Jurnalul, luni 17 decembrie 2012 ·

Sistemul bancar românesc este pe pierderi, iar creditele neperformante sunt într-o continuă creştere.

Băncile vor închide sucursale şi vor disponibiliza salariaţi şi în cursul anului viitor. “Eu cred că în 2013 se vor întâmpla tot atâtea lucruri câte s-au întâmplat şi în 2012. Ca fenomen se vor mai închide sucursale, se vor mai da oameni afară”, a declarat Radu Gheţea Graţian, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Acesta a mai precizat că nu se mai justifică menţinerea unui număr de sucursale, în special cele care erau specializate pentru acordarea de credite bancare. “Asta nu înseamnă că peste un an sau doi, când va reveni vânzarea de credite, aceste unităţi nu vor fi redeschise”, a declarat Gheţea.

BCR dă afară 17,5% din numărul de angajaţi

Prima mare bancă care a anunţat restructurări este BCR. Anul viitor vor pleca 1.600 de salariaţi din sucursalele celei mai mari bănci din sistem, ceea ce reprezintă 17,5% din totalul angajaţilor, a anunţat ieri preşedintele băncii, Tomas Spurny, pentru Mediafax. Astfel, vor fi închise peste 60 de sucursale neprofitabile, iar numărul salariaţilor va scădea de la 9.100 la 7.500. Preşedintele executiv al BCR a precizat că, în urma crizei, modelul de business s-a modificat, iar sustenabilitatea afacerii presupune în acest moment o reducere a costurilor, ţinta fiind de 250 de milioane de lei în următorii doi ani.

El a arătat că strategia de dezvoltare pentru următorii cinci ani a fost aprobată recent, aşa încât planul de restructurare nu a fost încă negociat cu cele trei sindicate din bancă. “Orice faci trebuie să ai tot timpul în minte sustenabilitatea. Unele lucruri ţin puţin, altele funcţionează pe termen lung. Dacă acţionezi repede fără ideea de sustenabilitate în minte, atunci creezi bule speculative (...) Oricine este înţelept va vedea că cel mai important este cum le asiguri un viitor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 2 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 31 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 2 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Donald Trump declară că l-a susținut pe Mark Rutte pentru șefia NATO și că face o treabă grozavă: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Și cred că l-am ținut departe de…” / Klaus Iohannis, singurul contracandidat, s-a retras din cursă

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a declarat, în cadrul întâlnirii cu Mark Rutte de joi seara, din Biroul Oval, că l-a susținut pe politicianul olandez pentru a deveni noul secretar general NATO. „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cr

Zelenski denunţă ”vorbele foarte previzibile şi foarte manipulatoare ale lui Putin” cu privire la un eventual armistiţiu

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”vorbele manipulatoare” ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, pe care-l acuză de faptul

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

17°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°