Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa a schimbat regina » Muntenegru e noua campioană europeană la handbal după finala cu Norvegia, 34-31

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 17 decembrie 2012 ·

După ce a cucerit titlul la ultimele patru ediţii ale CE, Norvegia a fost detronată aseară de o echipă inspirată a Muntenegrului. Finala a avut nevoie de două serii de cîte două reprize de prelungiri pentru a fi tranşată. E doar a doua oară în istorie, după 2000, cînd aurul se decide după timpul regulamentar.

Probabil că patru titluri consecutive erau deja prea multe. Probabil că trebuia să vină momentul în care Norvegia să lase altcuiva coroana europeană, după o domnie autoritară, dar şi frumoasă de 8 ani.

Cuiva cu suficientă dorinţă de a izbuti, cuiva care să aibă, pe lîngă valoare, şi o anume doză de foame amestecată cu îndrăzneală. Cea mai bună candidată: "naţionala" Muntenegrului, care trimisese un avertisment ascuţit încă din finala olimpică de la Londra.

Acum, la Europenele la care s-au simţit, practic, acasă, Bulatovici şi celelalte au făcut acel mic şi dulce pas de la argint la aur. Un pas care le-a costat energie cît pentru trei meciuri, dar care merită făcut o dată şi încă o dată şi încă de sute de ori într-o viaţă de sportiv.

Strîns de la început

Finala a avut încărcătură imensă încă din primele secunde. Cumva, toată lumea, şi muntenegrencele, şi norvegiencele, şi publicul, ştia că se vor întîmpla lucruri mari la Belgrad. Şi aşa a fost. Au condus pe rînd, maximum două goluri, au stat destul în echilibru pentru că parcă nu se putea altfel. Era atîta electricitate în aer încît desprinderea arăta imposibil de obţinut.

Totuşi, Muntenegru a încheiat cu 12-11 prima repriză, după ce Katarina Bulatovici a transformat un 7 metri, iar Knezevici, principala marcatoare, a ţintit exact de la 9 metri.

În partea a doua, jocul a continuat oarecum la fel, deşi handbalistele lui Dragan Adzici s-au dus, în minutul 35, şi la 3 goluri. Era prea devreme ca să fie decisiv. În minutul 44 a preluat Norvegia conducerea, după ce Alstad a mar

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 40 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 50 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 55 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 19 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°