Un bărbat din comuna Baia care se deplasa pe drum a fost omorât într-un grav accident provocat de un consătean băut aflat la volanul unei autoutilitare.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 20:00, pe raza comunei Baia.
Marcel C., în vârstă de 40 de ani, conducea o autoutilitară şi l-a lovit pe Gheorghe S., de 54 de ani, care mergea pe drum din sens opus.
Pus să sufle în alcooltest, şoferul a fost găsit cu o alcoolemie de 0,80 la mie, fiind dus la spital pentru recoltare de probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
„Din primele verificări efectuate s-a stabilit că vinovăția producerii accidentului aparține atât conducătorului auto, care pe fondul conducerii consumului de alcool a acroșat victima, cât și pietonului care se deplasa pe mijlocul străzii”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.