China se declară "foarte îngrijorată" de posibila evoluţie a Japoniei sub o nouă conducere, la o zi de la victoria în legislative a Partidului Liberal-Democrat (PLD, de dreapta), prezidat de conservatorul Shinzo Abe, viitorul premier. Sursa: Reuters
"Suntem foarte îngrijoraţi de direcţia pe care ar putea să o ia Japonia", a afirmat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, la scurtă vreme după ce Abe afirmase că suveranitatea japoneză asupra Insulelor Senkaku, disputate cu Beijingul, "nu este negociabilă".
Aceste insule "sunt o parte integrantă a teritoriului chinez", a explicat Hua, precizând însă că Beijingul "este dispus să colaboreze cu Japonia în vederea construirii unor relaţii mai stabile".
"Insulele Senkaku sunt o parte integrantă a teritoriului japonez. Japonia deţine şi controlează aceste insule în virtutea unor legi internaţionale. Nu este o chestiune negociabilă", declarase anterior Abe.
Conservatorii au câştigat alegerile legislative din Japonia
Insulele Senkaku, denumite Diaoyu de China, se află în centrul unui conflict teritorial ce s-a agravat de la naţionalizarea de către Tokyo, la jumătatea lui septembrie, a unei părţi a acestor insule nelocuite din Marea Chinei de Est.
Considerat un adevărat "şoim" al politicii externe, Shinzo Abe a promis, în timpul campaniei electorale, să dea dovadă de fermitate în problema diferendelor teritoriale pe care Japonia le are cu vecinii săi, mai ales cu China.