Peste 5 ani, computerele vor avea toate cele cinci simţuri şi vor percepe lumea înconjurătoare asemănător cu oamenii, anticipează IBM, într-o serie de proiecţii privind viitorul industriei IT, prezentate periodic, transmite CNN Money.
Astfel, în curând, un utilizator care doreşte să cumpere îmbrăcăminte de pe internet va putea simţi materialul numai prin atingerea ecranului.
Senzorii computerelor se apropie rapid de nivelul de complexitate necesar pentru a interpreta prin atingere caracteristicile unui obiect.
Totodată, IBM crede că, peste 5 ani, un smartphone va putea imita prin vibraţie caracteristicile unei suprafeţe - utilizatorul va atinge ecranul din sticlă, dar va percepe materialul respectiv, de exemplu, o rochie afişată pe display.
"Nu vorbim despre ecrane pufoase. Nu va trebui să vă duceţi Samsungul la curăţătorie", glumeşte vicepreşedintele IBM, Bernie Meyerson.
Cercetătorii IBM lucrează deja la aplicaţii pentru utilizarea în domeniul retail sau în sectorul sănătăţii a tehnologiilor bazate pe atingere, pe senzori infraroşii sau pe puncte de presiune.
În privinţa "văzului", computerele din ziua de azi sunt deja unelte desăvârşite de captură şi redare a imaginii, iar capacităţile de recunoaştere vizuală au evoluat semnificativ în ultimii ani. Cu toate acestea, aparatele nu înţeleg încă prea bine "la ce se uită", fiind necesară intervenţia utilizatorului.
IBM anticipează că, peste 5 ani, computerele vor putea interpreta imaginile mai bine decât oamenii, analizând culorile, texturile şi alte caracteristici pentru a aduna informaţii. În domeniul medical, computerul va "vedea" mai multe detalii şi informaţii decât doctorii în planşele rezultate în urma testelor de rezonanţă, precum radiografiile. De exemplu, un computer va putea diferenţia rapid ţesutul bolnav de cel sănătos în urma unui test de rezonanţă magnetică