Campania electorală pentru alegerile din 9 decembrie 2012 NU a existat. Propaganda nu se poate numi ”campanie electorală”. USL nu avea vreun motiv să iasă la atac. Câștigase detașat alegerile locale din vară și nu avea vreun motiv să provoace valuri. În plus, cumula și un imens sentiment de frustrare al celor 7,4 milioane de cetățeni care votaseră degeaba la referendumul de demitere al lui Traian Băsescu. Și ăsta a fost singurul mesaj pe care l-a scos în față. Un mesaj propagandistic, nu de campanie electorală.

Mobilizarea ar fi trebuit să fie generată de ARD (mă rog, PDL). Dar nu a fost. La o săptămână după alegeri, citind diferite comentarii/analize nu s-a schimbat nimic. Aceleași mesaje propagandistice anacronice: bolșevizare, izolare europeană, marele pericol rusesc etc. Cu ”bonusurile” legate de plagiatul lui Ponta, posibilul/probabilul atac la Constituție și/sau la justiție (mesaje, de asemenea, fără conținut ideologic real – plagiatul, furtul, abuzul nefiind apanajul stângii sau al dreptei; sunt transpartinice și trans-ideologice).

După alegerile prezidențiale din 2009, am afirmat și am scris că va fi ultima rundă electorală în care ”fricile” legate de stânga vor mai conta semnificativ în scorul electoral. Asocierea stângii exclusiv cu comunismul și cu Rusia și-au trăit viața. Cu atât mai mult cu cât aceste ”frici” promovate propagandistic conțin o contradicție evidentă: la ora actuală Rusia nu are nimic de a face cu stânga, comunismul ori bolșevismul. Rusia lui Putin și a oligarhilor din jurul lui e un sistem neo-liberal autoritar dus la extrem, care nici măcar nu se chinuie să mimeze că ar fi altceva. Pinochet și Chile (țara pilot pe care s-a testat neo-liberalismul în anii 70) ar fi mândri de urmașii lor de la Moscova. Frica de comunism și frica de marele vecin de la Răsărit sunt două frici care nu-și mai au locul într-o singură teacă. Folosi