Compania de credite de consum Provident Financial România estimează că va încheia acest an cu împrumuturi acordate de peste 100 milioane euro, nivel similar celui de anul trecut, însă depinde cum evoluează luna decembrie, în care se realizează de obicei un volum triplu faţă de o lună obişnuită.
"Cea mai mare parte a volumului de împrumuturi se realizează în luna decembrie, când obţinem triplu faţă de o lună normală şi de cinci ori mai mult decât în luna ianuarie. Oamenii împrumută bani înainte de sărbători pentru a cumpăra cadouri pentru cei dragi, pentru a avea un Crăciun în-destulător şi a se simţi bine", a declarat marţi directorul financiar al Provident, Ovais Siddiqui, citat de Mediafax.
El a arătat că există câteva vârfuri de vânzări pe parcursul anului, res-pectiv de Paşte, la începerea anului şcolar şi de sărbătorile de iarnă.
Anul trecut, compania a acordat credite în valoare de peste 87 milioane lire sterline (circa 101 milioane euro), faţă de 74,6 milioane lire sterline în 2010, iar numărul clienţilor a urcat cu 20%, la 249.000. Totodată, profitul operaţional brut, conform standardelor IFRS, a fost de 4,1 milioane lire sterline (4,7 milioane euro).
"Anul 2011 a fost al doilea an pe care l-am încheiat cu profit. Până acum, anul acesta suntem în linie cu profitul de anul trecut, trebuie să vedem cum încheiem", a spus Siddiqui.
Până la jumătatea acestui an, compania a investit 140 milioane euro de la începutul activităţii în România, în 2006, iar pentru a recupera această sumă Provident ar trebui să realizeze profit în fiecare an de acum înainte.
Potrivit directorului financiar, piaţa românească are un potenţial de 500.000 de clienţi pentru creditele de consum de mică valoare, compania atrăgând circa jumătate dintre aceştia până în prezent. Siddiqui estimează că Provident va atinge potenţialul maxim de clienţi în circa patr