Reprezentanţii Serviciului de Paşapoarte se aşteaptă, în zilele care urmează, la o creştere a numărului de persoane ce vor să intre în posesia documentelor de călătorie. Deşi sărbătorile de iarnă bat la uşă şi mulţi dintre sălăjeni îşi vor petrece vacanţa de iarnă în afara ţării, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului nu este, deocamdată, aglomeraţie. Ionuţ Prodan, şeful serviciului de paşapoarte, a declarat că, în ultimele zile, media solicitărilor de paşapoarte a fost de circa 30-40 de cereri pe zi. Cu toate acestea, Ionuţ Prodan a precizat că, din experienţa anilor trecuţi, se aşteaptă la o mai mare aglomeraţie la ghişee în zilele de 27 şi 28 decembrie, precum şi la începutul anului viitor, când sălăjenii care au venit în vacanţă acasă îşi vor reînnoi documentele de călătorie. Sălăjenii care vor să intre în posesia unui paşaport trebuie să ştie că ghişeele Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Sălaj funcţionează în fiecare zi de luni, între orele 8.30 – 18.30, şi de marţi până vineri inclusiv, între orele 8.30 – 16.30. Plata taxelor aferente eliberării paşapoartelor se poate face atât la ghişeele trezoreriilor, cât şi la o instituţie bancară din oraş. Suma totală ce trebuie achitată pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic este de 276 de lei, din care 244 de lei reprezintă taxă contravaloare paşaport şi 32 de lei taxă consulară, iar pentru paşaportul simplu temporar suma este de 216 lei, din care 84 de lei reprezintă taxă contravaloare paşaport, 32 de lei taxă consulară şi 100 de lei tarif suplimentar.
Reprezentanţii Serviciului de Paşapoarte se aşteaptă, în zilele care urmează, la o creştere a numărului de persoane ce vor să intre în posesia documentelor de călătorie. Deşi sărbătorile de iarnă bat la uşă şi mulţi