În anii ce au trecut de la Revoluţie, interpreţii români au exprimat, prin muzica lor, realităţile sociale ale vremurilor. Rap-ul, componenta sonoră a culturii hip-hop, a avut cel mai amplu ecou.
Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare din 9 decembrie, Guess Who a lansat piesa, „Onoare“, „ceva ce multă lume n-are“, după cum spun versurile.
„Orice schimbare este mai bună decât nimic. Acest nimic este prezent de ani buni şi doar întreţine administrativ sistemul, în timp ce oamenii s-au obişnuit să-şi ţină echilibrul pe aceeaşi linie de plutire“, spune artistul care crede că muzica reprezintă o forţă. „Muzica poate schimba, muzica este consumată zilnic mai ales de tineri, singurii care au puterea necesară să o facă. Schimbare nu va veni mâine, dar cu ajutorul unor mesaje puternice, generaţia nouă ar putea să devină altfel“, explică Guess Who (Laurenţiu Mocanu).
Totuşi, libertatea de exprimare a artiştilor, şi nu numai a lor, este un drept câştigat abia după căderea regimului comunist, când tinerii au început să denunţe problemele sociale ardente. În România postdecembristă, manifestul muzical s-a concretizat în rap, componenta sonoră a culturii hip-hop.
„După Blocuri“
La origini, DJ Kool Herc a fost printre primii care au instituţionalizat hip-hopul în anii ’70, în cartierul new-yorkez Bronx. Moda a ajuns şi la noi, odată cu fraţii Călin şi Dan Ionescu, care, în 1993, au lansat R.A.C.L.A., prima formaţie de hip-hop din România. Un an mai târziu, B.U.G. Mafia şi Paraziţii au impus modelul „băieţilor răi“ de cartier.
„Rap-ul a fost singura voce de protest din România pentru că am avut un exemplu foarte bun din partea artiştilor de afară, care au abordat tot timpul astfel de subiecte“, spune Vlad Irimia, mult mai cunoscut ca Tataee de la B.U.G. Mafia. „Apariţia culturii hip-hop a coincis cu o perioadă de puternice frământăr
