Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliștii au luat în vizor alimentarea cu apă și canalizarea județului Caraş-Severin. Ei le-au cerut autorităților un plan județean în acest domeniu

Publicat in Ziua de Vest, marți 18 decembrie 2012 ·

Proiectele europene derulate de SC Aquacaraș SA pentru modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare din Caraș-Severin, prezentate marți, de Adriana Almăjan, responsabil cu relațiile publice, în timpul ședinței Comisiei de Dialog Social a Prefecturii, prezidată de subprefectul Anton Paulescu, au suscitat numeroase discuții. Nu legate de proiectele în sine, neapărat, ci de faptul că în urma lor rămân zone nevralgice din punct de vedere al alimentării cu apă și canalizare, zone neacoperite. Cei mai vehemenți s-au dovedit sindicaliștii, Nicolae Drăgan, liderul BNS, criticând chiar situația actuală.

El s-a referit, de pildă, la Calea Caransebeșului, la ieșirea din Reșița, unde imobilele care încep să se ridice nu beneficiază de niciun confort, din acest punct de vedere, sau la zona Crivaia, unde s-au ridicat sute de case, fără a beneficia de apă și canalizare. Nicolae Drăgan a cerut un program amplu, la nivel județean, precum și o hartă a alimentării cu apă și canalizare, pentru a se vedea exact zonele neacoperite cu acest element esențial de confort. La rândul său, Jivomir Tovladiaț, liderul CNSLR Frăția, a remarcat că am putut asista cu toții la un meci de ping-pong între Primăria Reșiței și Aquacaraș, în urma căruia au fost lăsate de izbeliște localitățile și cartierele aparținătoare municipiului. Adriana Almăjan a explicat însă că Aquacaraș va merge mai departe cu proiectele și că zecile de milioane de euro derulate pe ISPA și care urmează să fie derulate pe proiectul actual sunt o investiție fără precedent în zona noastră. De altfel, Primăria Reșiței a amendat de multe ori Aquacaraș pentru pretinse nereguli în refacerea după lucrările ISPA, dar n-a avut niciodată inițiativa derulării unui proiect amplu de alimentare cu apă și canalizare în cartierele externe. Nu în ultimul rând, sindicaliștii au criticat și prețul considerat mare la a

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 6 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°