Regretatul profesor Razvan Stefanescu, a publicat in Franta (Editura À L’écoute Des Poètes, 2009), prima, si din pacate, ultima sa carte, intitulata “Venu, vécu, vaincu” (Am venit, am vazut, am invins). Nascut in 1951, el a lucrat ca profesor de limba franceza la Slanic-Moldova, unde a si domiciliat pana la moartea sa, survenita in 2011, dupa o lunga si grea suferinta.

In timpul studiilor, profesorul Stefanescu a fost foarte interesat de limba si cultura franceza. Balzac, Hugo si Bazin, erau printre autorii lui preferati. In 1990, atunci cand se puneau bazele unor trainice relatii de prietenie intre localitati din Romania si Franta, respectiv intre Slanicul-Moldovei si Giromagny, profesorul slanicean a figurat printre liderii partii romane. Motivat de amintirile si dragostea pentru parinti, pentru familia sa, “clanul meu”, cum ii placea lui sa le spuna, el a scris aceasta carte din dorinta de a face cunoscut francezilor copilaria unui roman, parcursul acestuia prin viata si speranta care l-a calauzit tot timpul.

Iata ce se spunea intr-o recenzie a cartii publicate in revista de spiritualitate “izorul Numarul Unu” ce apare anual la Slanic-Moldova:

“Galeria de personaje si întâmplari, uneori amuzante, uneori triste sunt prezentate cu un umor fin sau sarcastic, cu detasare. Frumusetea morala si ambitia de a face de toate, de a se descurca a mamei autorului, spiritul sau artistic, dragostea de viata, îl marcheaza si îl face sa o evoce ca pe o privighetoare vesela, dar fragila.

Hiperactivitatea si sociabilitatea mamei vor ramâne impregnate ca niste calitati ale autorului. Ultima povestire “Joc de carti” rezuma cel mai bine faptul ca autorul a trait viata ca pe un joc, un joc uneori dur, trait sub semnul aparentei. Tristetea rememorarii îl face sa se vada invidiat de colegi pentru rezultatele stralucite, pentru hainele moderne, pentru ord