„Suntem noi săraci, dar voi să nu fiţi proşti! Să învăţaţi şi să fiu mândră de voi!”, aşa le-a spus toată viaţa Ionica Boştiog, din Suraia, celor zece copii ai săi. Chiar dacă mâncare n-au avut întotdeauna, chiar dacă hainele, cât s-a putut, au trecut de la cei mari la cei mai mici şi cu toate că trăiesc dintr-o datorie într-alta, cei zece copii au făcut din îndemnul mamei, crezul vieţii lor. Ei au înţeles că bani nu sunt. Că tatăl lor, cu grave deficienţe de vedere, aşa cum poate, sapă şi gropi pentru morţi ca să le câştige pâinea cea de toate zilele. Şi s-au pus cu burta pe carte, de li s-a dus buhul în toată comuna de vrednici ce sunt. Brăduţ n-or să aibă nici anul acesta. Nici daruri, pe care nici nu îndrăznesc să le do¬ ¬ ¬ r¬ eas¬ ¬ ¬ că. Iar masa de Crăciun nu va fi altfel decât cea de fiecare zi. Dar se au unul pe altul şi ştiu că atâta timp cât sunt sănătoşi şi uniţi, pot face faţă sărăciei...

Pe strada Butuceni, din Suraia, în căsuţa de la numărul 29, zece copii aşteaptă, fiecare în felul lui, Crăciunul. Nu vor avea brăduţ nici anul acesta. Cei mai mulţi dintre ei nu au avut niciodată... Poate că în adâncul sufletului, le-ar fi plăcut şi lor să-l împodobească. Să-i privească sclipirea şi mai ales, să găsească, sub ramurile lui, vreun cadou de la Moş Crăciun... Anii au trecut, însă, unii după alţii. Crăciunul a tot venit şi a plecat şi ei au înţeles că singurul lor dar trimis de viaţă este şi cel mai preţios dintre toate: şi anume că se au unul pe altul... „Din 1997 nu am mai făcut brad... decât să iau brad, prefer să le iau ceva dulce sau, dacă se poate, câte ceva de îmbrăcat...”, spune Ionica, mama lor. O femeie vrednică şi cât se poate de realistă care, dincolo de toate lipsurile şi nevoile, a făcut din realizarea copiilor ei, unicul ideal. „Eu am făcut zece clase, în Focşani, la Liceul Unirea. Treapta a doua, cum era atu