Vorbind despre destinele celor două fabrici, care produceau chibrituri și seringi, trebuie să încep ca în poveste: „Au fost odată ca niciodată, o fabrică de chibrituri și la fel, o fabrică de seringi”. Asemănarea între cele două fabrici este frapantă deși între anii inaugurării lor este o diferență de 111 ani. Ambele fabrici au fost producători unici în România. Ambele fabrici au fost în proprietatea statului, fabrica de Chibrituri București Filaret fondată în 1879, aparținând Regiei Monopolurilor din 1887 prin Legea din 31 mai 1887. Fabrica de seringi botezată „Sanevit” are ca acționar principal Ministerul Sănătății și AVAS. Deci tot Statul Român. O altă asemănare, amândouă fabricile sunt falimentate, Chibriturile în 2000 după 121 ani, iar Sanevitul fondată în 1990, a început să producă în 1995 cu 50% din capacitate, falimentează după 1998, adică după 8 ani. Are Statul Român niște manageri specializați în falimentarea fabricilor, de neîntrecut. Oare ce interese are statul nostru? Falimentează o fabrică de chibrituri cu o producție de 300.000 bețe de chibrituri pe zi, apoi importă chibrituri, auzi domnule, tocmai din Pakistan. Îți stă mintea-n loc. La fel cu celălalt caz, de râsul curcilor, noi importăm sare.
Sanevitul este o fabrică născută într-o zodie nefericită. Ce studiile de piață a peștelui, au făcut proiectanții de n-a produs, la apogeu, decât cu 50% din capacitate? Știți ce capacitate are Sanevitul? Uite: 160 milioane seringi și 520 milioane ace pe an. Viața acestei fabrici este o tragedie, a trecut din mână în mână, refinanțată, repornită, re… și repornită, destul și bine că-i crește iarba pe la porți. Risipim la bani, mai bine construiam un cămin pentru copii străzii de bani aceștia. Ori restauram clădirile din centrul orașului, măcar fațadele, cum fac cehi.
Pe terenul Fabricii de Chibrituri București, declarată monument istoric, s-a
