”Bugetul, agricultura, şi asta ţine de partea de taxare, energia, să continuăm reforma structurală, să vedem ce facem cu liberalizarea pietei, modificarea Constituţiei, legea electorală.” Acestea sunt prioritățile viitorului Guvern, enumerate, aseară, la Realitatea TV, de Victor Ponta. Sublinierea îmi aparține. Pentru că agricultura nu este doar o prioritate, ci un subiect de maximă urgență.
În 2014 expiră termenul de șapte ani de la aderare în care România putea impune restricții legate de cumpărarea terenurilor de către străini. După cum am arătat în articole anterioare (aici și aici), când Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia au solicitat (și au obținut) UE prelungirea termenului. Guvernele anterioare din România (inclusiv Guvernul Ponta cu termen limitat) nu au arătat că intentenționează să facă ceva în acest sens (chiar dacă foștii miniștri ai Agriculturii, Valeriu Tabără și Stelian Fuia s-au declarat pentru prelungirea termenului). Efectul lăsării ”la liber” a vânzării terenurilor către orice cetățean al UE este previzibil: achiziționarea la prețuri derizorii (1.500-3.000 euro/ha) a terenurilor și accelerarea comasării (care a început și deja a ajuns la nivel rezonabil – de aproximativ 10% – din suprafața totală a României).
Ce înseamnă comasarea terenurilor agricole? O aparentă creștere a productivității (prin industrializarea agriculturii), însă cu costuri sociale uriașe (disponibilizarea unei număr ridicat de lucrători agricoli, rămași fără ”obiectul muncii” – înlocuiți fiind de tehnologie – și fără orice altă sursă de venit). România nu are (și e puțin probabil să aibă într-un viitor prea apropiat) industrii urbane care să poată absorbi lucrătorii agricoli rămași fără obiectul muncii și fără venituri.
Exemplul Nokia
Un exemplu extrem de sugestiv este cel al fostei fabrici Nokia de la Jucu (lângă Cluj-Napoca). Cea mai mare parte a mun