Casa Artmark scoate astăzi la vânzare obiecte de artă în valoare de 1,5 milioane de euro, printre care se numără tablouri semnate de Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza şi Theodor Pallady.
Printre lucrările-vedetă ale licitaţiei de sfârşit de an de la Casa Artmark se numără picturile lui Nicolae Grigorescu, „Întoarcerea de la târg“ (estimată la 100.000 - 200.000 de euro), Nicolae Tonitza, „Plajă la Mangalia“ (estimată la 25.000 - 45.000 de euro), Theodor Pallady, „Natură moartă cu lalele, evantai şi mască roşie“ (estimată la 50.000 - 75.000 de euro), Gheorghe Petraşcu, „Natură statică cu crizanteme şi fructe“ (estimată la 15.000 - 25.000 de euro) şi Corneliu Baba, „Spaime“ (estimată la 30.000 - 50.000 de euro).
Gala Iubitorilor de Artă - Licitaţia de Crăciun, prezentată pe coperta catalogului sub formă de „Licitaţie a sfârşitului lumii“, este organizată astăzi, de la ora 18.30, la Hotelul Marriott din Bucureşti.
DE CE E GRIGORESCU MAI SCUMP?
Diferenţele de cotă ale lucrărilor din licitaţie par mari, dar sunt explicabile. Nicu Ilie, comentator al pieţei de artă, arată că evaluările creaţiilor care intră în licitaţii ţin cont, în primul rând, de criterii financiare obiective, iar un element foarte important pentru calculul unui preţ este dimensiunea tabloului.
„Există un preţ mediu pe centimetru pătrat calculat pentru fiecare autor şi acesta este baza generală pe care se stabileşte un preţ. Apoi intră în discuţie importanţa şi calitatea artistică a operei de artă – dacă autentificarea este certă, dacă opera are o mare notorietate, dacă a participat la expoziţii, dacă a fost în muzee, dacă apare în cataloage de artă“.
Nicu Ilie consideră că fiecare dintre aceste elemente poate creşte preţul reieşit din înmulţirea simplă a suprafeţei cu preţul pe centimetrul pătrat. De asemenea, periodizarea operei în creaţia unui autor este importantă