Pista ultra-modernă de pe Cluj Arena e închiriată doar amatorilor deoarece autorităţile nu au reuşit să o doteze corespunzător pentru a putea găzdui competiţii sportive de anvergură. Din această cauză, Clujul a ratat anul trecut şansa de a găzdui un concurs de atletism.
Stadionul Cluj Arena mai are nevoie de 200.000 de euro din bugetul judeţului pe 2013 pentru o dotare la standarde internaţionale. Gardurile, suliţele, greutăţile şi bloc-starturile sunt doar câteva dintre elementele care lipsesc în acest moment şi care fac imposibilă organizarea unor competiţii de atletism. internaţional de atletism.
"În mod normal cei de la Federaţie au aceste obiecte necesare, dar din cauza situaţiei financiare, şi la ei gravă, încercăm să ajutăm prin Consiliul Judeţean. Noi am vorbit şi în acest an cu Federaţia Română de Atletism. Le-am spus că pot organiza competiţii, dar ne-au comunicat că din lipsa de fonduri nu pot aduce materialele cu TIR-ul de la Cluj la Bucureşti", a declarat Radu Raţiu, administratorul stadionului Cluj Arena.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Române de Atletism susţine că autorităţile judeţene au renunţat la organizarea unei Competiţii Internaţionale din lipsă de dotări. Exact acele accesorii pentru care acum se cer bani la Consiliului Judeţean.
"În acest moment, nu avem niciun stadion care să îndeplinească standardele pentru competiţii internaţionale în România. Pe Cluj Arena se pot organiza competiţii naţionale şi chiar am avut discuţii în 2011 pentru o competiţie internaţională, dar stadionul nu a fost utilat cu minimul de aparatură cum au promis, iar transportarea lor de la Bucureşti ar fi costat enorm", a precizat Cristina Vladu, purtător de cuvânt Federaţia Română de Atletism.
Pista de atletism a stadionul va fi finalizată abia în 2013, la un an şi jumătate de la inaugurarea oficială a arenei. Până atunci de