2012 a fost, pentru UE, un an de criză foarte intensă, de frământări şi fără apariţia unor perspective prea optimiste pentru viitorul apropiat.
Principala problemă cu care s-a confruntat UE în 2012 a fost necesitatea de a gestiona cumva starea de criză care afectează, chiar dacă în măsuri foarte diferite, nu doar ţările europene, ci întreaga lume. În ceea ce priveşte această problemă, intenţiile UE au fost ambiţioase, dar rezultatele obţinute sunt mai degrabă mediocre. Grecia, de exemplu, continuă să se afle într-o stare dificilă, situaţia din alte câteva ţări este de asemenea grea, iar o relansare economică serioasă la nivelul întregii Uniuni continuă să nu se producă. Mai mult chiar, şi încercările cele mai oneste şi mai curajoase de reformare a structurilor UE se lovesc de interese divergente ale statelor membre. Drept urmare, 2012 a fost, pentru UE, un an de criză foarte intensă, de frământări şi – ceea ce este mult mai îngrijorător – fără apariţia unor perspective prea optimiste pentru viitorul apropiat. În plus, cel puţin pe termen lung, problema îmbătrânirii accentuate a populaţiei UE este una de natură să trezească multă îngrijorare.
Situaţie economică deloc roză
La jumătatea lui noiembrie 2012, The Economist punea la dispoziţia cititorilor un articol amplu, intitulat European economy guide: polarised prospects. Datele conţinute de textul însoţit de hărţi şi tabele sunt, în mare măsură, îngrijorătoare. E drept, intervenţia coerentă, masivă şi promptă a Băncii Centrale Europene pare să fi salvat moneda comună europeană, iar faza extrem de acută a crizei datoriilor suverane s-a diminuat semnificativ în zona euro. Pe de altă parte, deşi situaţia economico-financiară este caracterizată „de mai multă reechilibrare în regiunile periferice decât acceptăm în mod curent că există“, masa totală a datoriilor