Direcţia de Servicii Sociale (DSS) Braşov s-a gândit să le facă o surpriză vârstnicilor braşoveni, iar persoanele asistate de Centrul pentru Persoane Vârstnice au pregătit un spectacol cu colinde, scenete, dar şi alte momente artistice, intitulat sugestiv „Magia Crăciunului”, dedicat tuturor seniorilor.
Pentru ca atmosfera Crăciunului să se simtă cu adevărat, cei doi consilieri locali ai Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), Antonela Simion şi Adina Durbacă, au dorit să le facă o surpriză tuturor celor care au participat la acest spectacol şi le-au pregătit câte un cadou. „Am vrut să fim alături de seniorii Braşovului, care au dovedit de fapt că au un suflet tânăr, şi să ne bucurăm împreună de sărbătorile de iarnă. Am vrut să le oferim şi o mică atenţie şi am ales să ne donăm indemnizaţiile de consilieri pe două luni pentru a le face o bucurie. Noi nu i-am uitat pe vârstnici şi chiar dacă alegerile au trecut, am rămas alături de ei. Le doresc sărbători fericite şi un an nou cu multă sănătate şi împliniri”, a precizat consilierul local Antonela Simion.
Bătrâneii au dovedit că vârsta nu este o barieră şi au reuşit prin interpretarea unor colinde să aducă lacrimi de bucurie pe obrajii celor spectatorilor. Spectacolul oferit s-a dovedit a fi minunat, iar cântăreţii au fost aplaudaţi pentru talentul cu care au interpretat colindele şi pentru gestul lor extraordinar de a transmite mesajul colindului.
Direcţia de Servicii Sociale (DSS) Braşov s-a gândit să le facă o surpriză vârstnicilor braşoveni, iar persoanele asistate de Centrul pentru Persoane Vârstnice au pregătit un spectacol cu colinde, scenete, dar şi alte momente artistice, intitulat sugestiv „Magia Crăciunului”, dedicat tuturor seniorilor.
Pentru ca atmosfera Crăciunului să se simtă cu adevărat, cei doi consilieri locali ai Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), Antone