Am urcat spre câteva sate din Apuseni, acum, în toiul iernii, când zăpada e cât casa pe acolo, găsind doar câteva suflete plăpânde în fiecare cătun. Oamenii au ieşit, ca urşii din bârlog, surprinşi să vadă chip străin în faţa lor. Nu ne mai lăsau să plecăm, îmbiindu-ne la povestit cu slană şi pită. Mai mult ca orice, singurătatea e cea care-i macină pe ultimii supravieţuitori ai secularelor cătune.

Dialogul între munţi

Munţii vorbesc aici, unii cu alţii. Am aflat de limbajul codificat pe care sătenii îl stăpânesc din generaţie în generaţie. Unii pe o culme, alţii pe cealaltă parte a văii. Mănunchiuri de case pe câte o coamă. Să mergi la vecini, prin ditamai troienele, nici pomeneală. Apoi e atât de linişte aici, că-ţi ţiuie urechile. Şi atunci omul, când iese afară, în marea de omăt şi de linişte, strigă la vecinul lui. Un amalgam de fluiere şi de chiote. La o anume distanţă între fiecare sunet în parte. Trece o vreme, nu multă, şi vecinul răspunde. "Bună dimineaţa, eşti bine?". "Sunt bine. Dar tu ce faci?". "Eu, cu ale mele". Şi vorbesc minute în şir. Despre vreme şi viaţă. L-am întrebat pe un sătean din Dealul Geoagiului, pe numele lui Cristea Ioan Şopotel - oare bucium nu se mai face, că pe vremuri aşa se înţelegeau munţii între ei. N-are cine să mai facă.

Comună cu suprafaţa unui oraş, dar cu numai 619 locuitori

Nu ştiu câţi aţi auzit până acum de comuna Întregalde. E în judeţul Alba. Un teritoriu administrativ cât al unui oraş, de mai bine de 82 de kilometri pătraţi, dar în care trăiesc numai 619 suflete, în cele 11 sate ale comunei, ne zice primarul Florea Teodor. Satele sunt aruncate pe câte o colină, la 600 sau la 800 de metri altitudine. Ajungi în locul acesta abia după ce ai trecut de Alba Iulia, pe drumul spre Teiuş, la un moment dat cotind spre stânga, în faţa ta ridicându-se treptat Munţii Trascău. Sate româneşti, de când se ştiu