Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat ieri Job Club – Bursa Locurilor de Muncă în cadrul proiectului „Conformed - CONsiliere, FORmare, MEDiere – servicii integrate”. La eveniment au luat parte peste 20 de angajatori buzoieni care au oferit peste 100 de locuri de muncă în diferite domenii de activitate precum prelucrarea metalului, confecţii, protecţie şi pază, comerţ, servicii de curăţenie sau construcţii, aceasta fiind de altfel prima bursă în care nu au mai fost oferite locuri de muncă în domeniul asigurărilor.Job Club a fost organizat în parteneriat cu SC Manager Consult SRL Buzău şi Consult Meridian CFP SRL, printre angajatori numărându-se SC Romcarbon SA, SC Datsa SA, SC Agricover SA, SC Living Jumbo IND SRL, Greentech, SC Aaylex Prod SRL sau Printek Toner SRL.
La Bursă au participat peste 300 de persoane din care au fost selectate peste 60 de pentru interviuri la diferite societăţi, acesta fiind ultimul eveniment din acest an, proiectul urmând a se încheia la finalul anului. Valoarea totală a acestui proiect demarat încă de anul trecut este de 2.287.917,20 lei.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea accesului persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă - şomeri, la activităţi care conduc la consolidarea încrederii în sine prin furnizarea de servicii de stimulare a ocupării forţei de muncă în vederea integrării pe piaţa muncii. De asemenea, proiectul vizează dezvoltarea serviciilor integrate de stimulare a ocupării forţei de muncă şi a instrumentelor specifice acestora, pentru 550 şomeri, şomeri de lungă durată, şomeri peste 45 de ani, şomeri tineri din judeţ; creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale pentru 180 persoane în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii şi integrarea pe piaţa muncii a unui număr de 28 persoane în concordanţă cu aspiraţiile lor profesi