Pasagerii metroului din Berlin au fost uimiţi, recent, să se vadă colegi de vagon cu un ponei, scrie Daily Mail.
Întâmplarea a fost filmată şi postată pe YouTube joi şi a adunat deja peste 250.000 de vizualizări.
Poneiul, „animalul de companie” al unei tinere de aproximativ 20 de ani, a fost foarte liniştit pe toată durata călătoriei, dar a atras imediat atenţia tuturor celor din jur, care nu au ezitat să îl fotografieze.
„Asta trebuia să fie o călătorie normală către casă. După o oprire în staţie, o fată – cu un aspect destul de normal – a urcat cu un ponei. Da, cu un ponei!”, a declarat Jarkko Riihimaki, unul dintre pasagerii aflaţi în vagon. “Nu ştiu ce să zic despre asta”, a continuat el.
Dacă momentul a fost considerat amuzant de călători, reprezentanţii companiei de metrou nu s-au arătat la fel de încântaţi.
“Unii poate că au zâmbit, însă conform regulilor de transport, acest lucru nu este permis”, a declarat purtătorul de cuvânt.
“Un cal poate fi periculos. Dacă scapă? Metroul nu este un loc pentru astfel de animale. Deja am informat poliţia”, a continuat acesta.
De asemenea, bărbatul a precizat că poneiul ar putea aparţine unei trupe de circ, fiind folosit pentru a cere bani călătorilor.
Pasagerii metroului din Berlin au fost uimiţi, recent, să se vadă colegi de vagon cu un ponei, scrie Daily Mail.
Întâmplarea a fost filmată şi postată pe YouTube joi şi a adunat deja peste 250.000 de vizualizări.
Poneiul, „animalul de companie” al unei tinere de aproximativ 20 de ani, a fost foarte liniştit pe toată durata călătoriei, dar a atras imediat atenţia tuturor celor din jur, care nu au ezitat să îl fotografieze.
„Asta trebuia să fie o călătorie normală către casă. După o oprire în staţie, o fată – cu un aspect destul de normal – a urcat cu un ponei. Da, cu un ponei!”, a d