Componentă a lotului naţional de tineret, slătineanca Laura Popa, ce activează la Centrul de Excelenţă Vâlcea, va putea semna în noul an cu echipe de senioare. Interul dreapta spune că prima opţiune rămâne Liga Naţională. Jucătoarea de 18 ani a precizat că are o ofertă tentantă de la o echipă de top de pe prima scenă a handbalului.
Descoperită de antrenorul Victor Dăbuleanu, handbalista slătineană ce face parte din selecţionata tricoloră de tineret, interul dreapta Laura Popa, va părăsi în noul an Centrul Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea. Jucătoarea de 18 ani va avea dreptul de a semna cu o echipă de senioare. Evoluţiile bune din acest an, când a participat pentru prima dată la un Campionat Mondial, au adus-o în atenţia unor echipe de pe prima scenă a handbalului feminin. Inter dreapta, Laura Popa, a fost dorită în acest an de către CSM Slatina.
„Am vrut să vin anul acesta la CSM Slatina, dar nu am fost lăsată să plec. De la anul am dreptul să semnez cu orice echipă. Am purtat discuţii cu o echipă de Liga Naţională, nu pot spune numele, este o echipă bună, rămâne de văzut ce oferte vor mai fi, dar cu siguranţă prima opţiune este primă ligă”, a declarat Laura Popa.
În acest an, handbalista slătineană Laura Popa, a fost desemnată cea mai bună jucătoare la un turneu de pregătire desfăşurat cu lotul naţional, în Polonia. Interul dreapta are dublă legitimare, fiind şi componentă a echipei de junioare I a LPS Slatina, pregătită de Victor Dăbuleanu.