„Dacă prin vot s-ar putea schimba ceva, n-am fi lăsaţi niciodată să votăm” – spunea hâtru Mark Twain.
Adevărul adevărat este că votul în sine, unanim fetişizat, nu-i decât prefaţa unei lucrări cu destule necunoscute. El nu rezolvă, ci doar creditează speranţe. Schimbările încep (sau nu) de la vot încolo, cetăţeanul n-are cum să le mai determine cursul: nici nu poate da înapoi, nici acţiona înainte. Buletinul scăpat în urnă e-o investiţie parafată: dacă-i plasată chibzuit, rodeşte, dacă-i simplă aventură, aduce falimentul. Ce, Hitler n-a fost ales cu mare majoritate?
Românii sunt obligaţi să creadă în impresionanta investiţie de la 9 decembrie – de fapt, altceva nici nu le-a mai rămas.
Trăim o singură dată, două decenii le-am risipit aiurea, cât mai avem de făcut umbră pământului? Dacă de Apocalipsă scăpăm, de 2013 nu ne izbăveşte nimeni. Este un an care ar trebui să ne sperie – mai întâi pe superstiţioşi, fiindcă poartă-n coadă cifra 13.
Ia să vedem: în 1913 începea războiul balcanic, pare-se, singurul război de cucerire purtat de români. Ocupam neromânescul teritoriu al Cadrilaterului, ne proclamam „mandatara civilizaţiei europene menită să readucă la respect pe slavii veniţi din orientul Europei”, iar Maiorescu decreta, în Parlament, că „prestigiul României, devenită acum arbitru al Balcanilor, a atins apogeul pe scena politică europeană”. O, tempora! Cadrilaterul l-am dat înapoi, iar titlul de „hegemon al Balcanilor” avea să se usuce pe vrej. Ne-am ales cu impardonabila şi golăneasca înjurătură a „Patriarhului literaturii bulgare”, Ivan Vazov, (se vede că uitase ocrotirea românească de care a avut parte în vremea exilului la Galaţi...): „Voi sunteţi puroiul roman / Cetatea eternă s-a curăţat de putoare / Descotorosindu-se de voi. / Voi sunteţi, ca şi strămoşii voştri / Desfrânaţi, bandiţi, asasini şi robi” ...
În 1813, ruşii se instal
