Am o reprezentare nebuloasă a corpului femeii. Individa cu trei sâni inventată de Emil Brumaru mi se pare întru totul verosimilă. După cum nu m-aş mira să existe femei care să aibă în loc de sex o stea de mare – ca într-o povestire fantastică a lui A. E. Baconsky.

Am mai văzut şi eu, de-a lungul vieţii, câte o femeie goală, dar anatomia feminină a rămas pentru mine o problemă neelucidată, un fel de „foşnire de mătăsuri”. Odată, într-un tren, în plină noapte, cu faţa ascunsă voluptuos sub pardesiul atârnat alături, am simţit că femeia de alături, care mă uimise cu frumuseţea ei câtă vreme lumina fusese aprinsă, îşi atinge semnificativ piciorul de piciorul meu. Carnaţia paradiziacă a coapsei necunoscutei şi mai ales complicitatea stabilită prin întuneric m-au electrizat. Mi-am dat seama însă în curând că nu era vorba de piciorul femeii, ci de un geamantan de piele, pe care ea îl lăsase să-i marcheze locul, în răstimpul în care se afla la vagonul-restaurant. Veşnicele discuţii dintre bărbaţi pe tema designului ideal al picioarelor femeii mi s-au părut atunci inutile.

Năzăriri ale corpului femeiesc mă întâmpină peste tot, de dimineaţa până seara. Salcia plângătoare din grădina mea are mai multă feminitate, pentru mine, decât Jennifer Lopez. Îi mângâi mlădiţele unduioase ca pe nişte şuviţe de păr în care m-ar îngropa o femeie aplecată asupra mea. Dacă am de ales între a bea din sticlă sau din pahar, beau întotdeauna din sticlă, care-mi dă senzaţia difuză că sug dintr-un sfârc generos. Până şi momentul în care introduc un CD în fanta primitoare a computerului mă înfioară, cu sugestii inavuabile.

Moda bluzelor scurte, care lasă buricul domnişoarelor dezgolit, mă face (nu pot evita rima) fericit. Dacă le ceream eu femeilor, oricât de politicos, să-mi arate acea fâşie de burtă (de o imensă importanţă strategică în viziunea oricărui seducător), sunt sigur c