Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista miniştrilor din cabinetul Ponta II. Cine va face parte din noul Executiv

Publicat in News Pascani, marți 18 decembrie 2012 ·

Victor Ponta, desemnat pentru a doua oară ca prim-ministru, va prezenta zilele următoare în Parlament lista noului Guvern. Partidele din USL sunt în pline negocieri privind împărţirea ministerelor, unele portofolii dovedindu-se extrem de disputate.Din Guvernul Ponta II nu va face parte nici un reprezentant UDMR.

Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat că noul Guvern va avea trei vicepremieri. Deocamdată au fost nominalizaţi Gabriel Oprea (UNPR) şi Liviu Dragnea (PSD). Al treilea vicepremier va fi din PNL, dar până acum nu a fost anunţat oficial niciun nume. Surse politice au declarat că vice-prim-ministrul din partea PNL ar putea fi Daniel Chiţoiu. Premierul a spus chiar că abia joi 18 decembrie va exista o formă finală a cabinetului, formă care va fi prezentată în faţa Parlamentului.

Vicepremieri

Gabriel Oprea - va coordona toate structurile guvernamentale cu atribuţii în domeniul ordinii publice, securităţii şi apărării naţionale

Liviu Dragnea - va coordona toate structurile guvernamentale legate de administraţie şi dezvoltare regională

Daniel Chiţoiu - va coordona toate structurile guvernamentale cu atribuţii în domeniul economic

Ministerul de Finante – Daniel Chiţoiu

Ministerul Bugetului - Liviu Voinea

Ministerul Economiei – Gelu Diaconu

Ministerul pentru Industrie, Afaceri, Competitivitate - Darius Vâlcov

Ministerul pentru IMM-uri, Turism, Mediu de afaceri - Eduard Hellwig

Ministerul Apelor si Padurilor - Ovidiu Silaghi

Ministerul Apărării Naţionale- Mircea Duşa

Ministerul Energiei - Iulian Iancu

Ministerul Sănătăţii - Eugen Nicolaescu

Ministerul Educaţiei- Ecaterina Andronescu

Ministerul Internelor -Radu Stroe

Ministerul Dezvoltării Regionale si Administratiei - Liviu Dragnea

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - Dan Nic

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 2 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 5 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum o ora
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 7 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 4 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 4 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 5 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

18°/29°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

19°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°
joi

22°/39°