Un jurnalist clujean care a fost nevoit să-şi interneze tatăl într-un azil povesteşte condiţiile de groază pe care le-a găsit. Concluzia sa - azilul e unul „de exterminare".

„Povestea este oarecum simplă", a scris Bogdan Roşca pe blogul său. „De comun acord cu tata, după ce a depăşit un moment dificil în iunie am căutat un azil. Era clar că are nevoie de o îngrijire permanentă. Am vizitat mai multe locuri şi am ajuns la locul pe care îl consider coşmarul oricărui bunic".

Roşca spune că a analizat mai multe variante pentru tatăl său, dar că a exclus serviciile sociale oferite de Stat, „pentru că ştiu că sistemul nu face faţă solicitărilor, şi chiarm am crezut că un azil privat, unde plăteşti onest, îţi oferă servicii de calitate". Cu o excepţie în comuna Floreşti pe care nu o recomandă, Roşca spune că majoritatea instituţiilor de profil nu au locuri. Astfel, a ajuns la un azil în Cluj-Napoca, „Sfântul Camil", administrat de Asociaţia Maghiară a Handicapaţilor Motori. Roşca plăteşte 2.000 de lei pe lună pentru tratamentul tatălui său, bani cu care sunt asigurate cazarea, masa şi administrarea medicamentelor şi îngrijirea zilnică.

Din cauza proastei administrări a medicamentelor, spune ziaristul, boala tatălui său s-a agravat. „Dezastru! A fost stabilit un nou diagnostic, mult mai dur. A început tratamentul şi după două zile tata mă sună la telefon şi mă face glumeţ, panicard. A fost ultimul telefon pe care l-am primit de la el".

Ulterior situaţia s-a degradat şi mai mult. „Deşi am mers acolo des, nu mi se comunica nimic. Îl vedeam în scurte momente, uneori supravegheat. Nu aveam acces în camera sa care era ţinută sub cheie, nu mi se explica nimic. Nu puteam să-i las nici o cafea, deşi tata ar fi băut cu plăcere o gură mică. La un moment dat, cu o săptămână înainte de a-l scoate de acolo, aflu că a fost mutat în altă cameră".