„Așa suntem noi, plagiatorii, mai votați“ – sintagma surprinde, sintetic și trist, esența bătăliei politice din anul care stă să se încheie, bogat în experimente politice, în explorări, prin bogăția formelor de critpo-autoritarism sau în inovații conceptuale dintre cele mai surprinzătoare.

Alegerile din 9 decembrie nu au făcut decât să pună sigiliul legitimității degajate de votul popular pe un regim care nu garantează ni­mic, cu excepția surprizelor, cel mai adesea ne­plă­cute, de tot felul. Iar pseudo-opoziția parlamentară, re­zul­tată în cel mai bun caz dintr-o incapacitate cronică de a se adecva situației și de a de­ve­ni vizibilă chiar pentru po­tențialii susținători, este deja pur decorativă. Ea este gajul respectabilității unei ma­jo­ri­tăți care ne întoarce simbolic în urmă cu 23 de ani și care dezgroapă, una câte una, toa­te temele dragi naționalismului ceaușist de la sfârșitul anilor ‘80, le amestecă abil cu un bou­quet garni de arome democratice și le am­balează cu hârtie patriotică. Cum altfel se pot explica derapajele naționaliste din ce în ce mai evidente prezente seară de seară pe pos­tul de televiziune al guvernului, Antena 3, dia­tribele antieuropene și pledoariile sămă­năto­risto-populiste?

Paradoxal însă, parlamentul ieşit în urma ale­gerilor din 9 decembrie nu e nici pe departe re­zultatul unei distorsiuni a votului, nu e o abe­rație creată de redis­tri­bu­ire, ci e, dimpotrivă, imaginea fidelă a regimului politic ro­mânesc: prea confuz pentru a putea deveni sintetic, prea co­rupt pentru a fi cu adevărat solidar, prea neinstruit pentru a fi coerent. Excepțiile – vor exista întotdeauna – nu fac de­cât să confirme regula. Eșecul la nivel discursiv al campaniei anticorupție este cât se poate de grăitor, iar episodul Stan, care a servit drept scenă de final precedentului parlament, aruncă o umbră previzibilă pentru ce va în­semna con