Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de şcoli rămân închise din cauza zăpezilor, iar bolnavii ajung la spital cu autospecialele cu şenile ale pompierilor. Ce drumuri rămân blocate

Publicat in Antena 3, marți 18 decembrie 2012 ·

Zeci de şcoli sunt în continuare închise din cauza viscolului şi a zăpezilor iar în unele comune din nordul ţării nu se poate ajunge nici cu utilajele de deszăpezire.

În Bistriţa şi Iaşi, doar autospecialele cu şenile ale pompierilor au putut să intervină, în sfârşit, la persoanele care au avut nevoie de intervenţia medicilor şi au trebuit să ajungă la spital.

Vezi AICI CE DRUMURI SUNT BLOCATE DIN CAUZA NINSORILOR

Ambulanţa n-a putut ajunge la o gravidă, din cauza drumurilor din Bistriţa Năsăud paralizate de zăpadă. Pentru că starea femeii se înrăutăţea de la o oră la alta, medicul de familie a cerut un elicopter de la Iaşi. Nici acesta nu s-a putut ridica de la sol, tot din cauza vremii. Singurii care au putut să intervină au fost pompierii de la Smurd care au străbătut nămeţii cu o maşină specială, cu şenile.

Tot o şenilată a pompierilor a fost solicitată şi într-o comună din Iaşi, după ce, ambulanţa care ar fi trebuit să transporte o bătrână cu insuficienţă cardiacă la spital a rămas înzăpezită.

Între timp însă, salvarea a fost reparată iar bătrîna a fost preluată de către personalul medical.

Pentru ca maşina salvării să poată înainta, localnicii au pus mîna pe lopeţi şi au curăţat zăpada.

Şi tot la Iaşi, circulaţia pe Drumul Naţional 24 a fost paralizată după ce, cîteva tiruri n-au reuşit să urce panta din comuna Osoi. În coloana de maşini care s-a format au fost prinse şi mai multe utilaje de deszăpezire.

După mai bine de două ore, drumul care face legătura între Iaşi şi Vama Albiţa a fost deblocat de un echipaj de la Poliţia Rutieră.

Zeci de şcoli sunt în continuare închise din cauza viscolului şi a zăpezilor iar în unele comune din nordul ţării nu se poate ajunge nici cu utilajele de deszăpezire.

În Bistriţa şi Iaşi, doar au

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum o ora
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 2 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 4 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 2 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 7 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Vremea

București
acum

22°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°