Preşedintele rus, Vladimir Putin, ar putea anunţa încheierea unui contract de aproximativ şapte miliarde de dolari privind livrarea de armament Indiei, inclusiv avioane de vânătoare Sukhoi, potrivit surselor din Ministerul Apărării.
În timpul vizitei de pe 24 decembrie, cele două ţări vor anunţa contracte pentru 42 de avioane Suhoi Su-30MKI, fabricate de Irkut Corp., membru al United Aircraft Corporation, precum şi aproximativ 1.000 de motoare pentru avioane militare de tip AL-31, care vor fi livrate până în 2030, au declarat trei surse care au cerut să nu fie identificate, deoarece informaţia nu este publică. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a refuzat orice comentariu.
India reprezintă principalul client de produse de armament al Rusiei încercând să contrabalanseze ascensiunea chineză, chair printr-o alianţă cu rivalul tradiţional, Pakistan. Vladimir Putin şi-a canalizat eforturile pentru a înlătura competiţia contractelor venite din industriile americane sau europene, relatează Bloomberg în pagina electronică.
"Acesta va fi un contract cu adevărat istoric, dacă va fi semnat", a declarat Konstantin Makiyenko, adjunctul şefului Centrului de Analiză Strategică şi Tehnologică, localizat în Moscova. "Nu-mi amintesc să mai fi avut vreodată un contract pentru 1.000 de motoare sau unul de peste 40 de avioane de două ori într-un deceniu".
Syed Akbaruddin, purtător de cuvânt al Ministerului Indian al Afacerilor Externe, nu a putut fi contactat pentru un comentariu. Viaceslav Davidenko, purtător de cuvânt al Rosoboronexport, exportatorul naţional rus de armament, a refuzat şi el orice comentariu.
Exporturile industriei ruse de apărare au depăşit 14 miliarde de dolari în acest an, mult peste obiectivele stabilite de guvern, a declarat Putin. În plus el a adăugat că Rusia a semnat noi contracte în valoare de 15 miliar