Un scenariu de coşmar pare să devină realitate, pe zi ce trece, la Universitatea Cluj. Astfel, acţionarul majoritar al clubului, Ioan Mărginean, anunţă că, în cazul în care nu se va găsi un investitor, gruparea „studenţească” nu mai poate evita intrarea în insolvenţă!
Universitatea Cluj pare să se afle pe marginea prăpastiei, în condiţiile în care niciun investitor nu se înghesuie să preia pachetul majoritar de acţiuni. Aflaţi pe locul 16, retrogradabil, în Liga 1, „studenţii” mai au o grijă: clubul se apropie cu paşi repezi de insolvenţă, iar cel care o spune este însuşi omul care deţine pachetul majoritar de acţiuni, Ioan Mărginean! Într-un comunicat oficial postat pe site-ul clubului, acesta anunţă că, în cazul în care nu se va găsi un investitor până la finele anului, va fi obligat să solicite deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi reorganizarea judiciară!
„Precizez că efectuez şi în momentul de faţă toate demersurile în scopul cooptării investitor, motiv pentru care mă aflu în Bucureşti, deoarcere există o totală indiferenţă şi lipsă de interes a oamenilor de afaceri din Cluj şi Transilvania faţă de implicarea în menţinerea în viaţă a Universităţii Cluj. În cazul în care acest lucru nu se va realiza pînă la finele lui 2012, vom fi obligaţi să solicităm deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi reorganizarea judiciară”, se notează în comunicatul postat pe site-ul oficial al FC Universitatea Cluj. Cu jucătorii neplătiţi de luni bune, cu un lot subţiat din cauza plecărilor şi cu datorii uriaşe la stat, dar şi la diverse persoane, clubul pare să fi intrat într-un blocaj, iar luminiţa de la capătul tunelului nu se întrevede, cel puţin în acest moment.