Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciocolată contra tusei

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 decembrie 2012 ·

Un recent studiu britanic a demonstrat faptul că ciocolata ar fi un bun remediu împotriva tusei, relatează it.lifestyle.yahoo.com. Cercetătorii din Regatul Unit au demonstrat că un principiu activ din cacao este un adevărat remediu împotriva tusei. Testele au demonstrat clar că acest remediu „dulce“ administrat în cazul persoanelor gripate diminuează simptomele de tuse, indiferent dacă aceasta este acută sau cronică. La testele efectuate de specialiştii de la Hull Cough Clinic au participat peste 300 de persoane cu tuse persistentă. Cercetătorii le-au administrat acestora teobromină, un alcaloid natural prezent în cacao şi în derivatele sale, de două ori pe săptămână, sub forma unei capsule. După analizarea rezultatelor, cercetătorii au constatat că 60 la sută dintre pacienţi au înregistrat o îmbunătăţire, chiar dacă redusă, a simptomelor. În opinia specialiştilor, câteva pătrăţele de ciocolată neagră pe zi ar putea conţine o cantitate suficientă de teobromină pentru a avea efect împotriva tusei cronice. Acest compus este un antitusiv mai eficient decât codeina. Potrivit cercetătorilor britanici, această substanţă contribuie la diminuarea activităţii centrilor nervoşi implicaţi în tuse. Totuşi, autorii studiului subliniază că, deşi ciocolata diminuează intensitatea tusei, totuşi ea nu o tratează. Din momentul în care este întreruptă administrarea teobrominei, tusea reapare. De asemenea, cercetătorii ne reamintesc că, în pofida acestor proprietăţi, acest remediu trebuie folosit cu moderaţie. „A mânca zilnic ciocolată neagră ar putea fi o soluţie eficientă în cazul persoanelor suferinde de tuse persistentă diagnosticată. Dar ar putea avea şi unele efecte nedorite, cum ar fi acumularea de kilograme peste greutatea normală“, a spus Alyn Morice, coordonatoarea studiului.

Un recent studiu britanic a demonstrat faptul că ciocolata ar fi un bun remediu împotriva tu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum o ora
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum o ora
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Donald Trump amenință Apple cu tarife de cel puțin 25% pe toate telefonele produse în afara Statelor Unite

HotNews acum 5 ore
Toate iPhone-urile care sunt vândute trebuie să fie fabricate în Statele Unite pentru a fi vândute pe piața americană, altfel Apple va trebuie să plătească tarife, a avertizat Donald Trump, vineri, într-o postare pe Truth Social. Anunțul a venit în

Câți români studiază la Harvard / Anunțul Ambasadei României în SUA, după decizia administrației Trump

HotNews acum 3 ore
La Universitatea Harvard studiază 34 de români, înscriși la programele de licență, master și studii doctorale, iar Ambasada României în SUA a anunțat vineri mai multe numere de telefon la care aceștia pot apela pentru asistență consulară de urgență.

Adrian Mutu, mesaj pentru Nicușor Dan: „Vorba poporului”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mutu (46 de ani), fostul internațional român și antrenor în Superliga, a vorbit despre noul președinte al României, Nicușor Dan.

Constănțeanul Cezar Avrămuță, cunoscut drept „Stegarul Dac” , a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 2 ore
Cezar Avrămuță, cunoscut și ca „Stegarul Dac” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul București a respins, vineri, contestația acestuia față de decizia Judecătoriei Sectorului 4 privind înlocuirea măsurii arestului la domicili

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 11 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Un judecător a blocat temporar planul lui Trump de a interzice Universității Harvard să înscrie studenți străini

HotNews acum 3 ore
Un judecător a emis un ordin de restricție temporar care blochează planul administrației Trump de a revoca dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți străini, potrivit BBC. Știre în curs de actualizare Sursă foto: Jackbluee | Dreamstime.com

Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Holocaustului din România, s-a stins din viață la vârsta de 98 de ani

Ziua Constanta acum 4 ore
Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Holocaustului din România, a murit vineri la vârsta de 98 de ani. Anunțul a fost făcut de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. “Leonard Zăicescu (27.03.1927-23.05.202

Vremea

București
acum

18°
vin.

14°/29°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/15°
lun.

11°/12°
Iasi
acum

17°
vin.

14°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/12°
lun.

10°/11°
Constanta
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/20°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

12°/20°
sâm.

8°/15°
dum.

7°/12°
lun.

7°/14°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

7°/18°
lun.

9°/21°