Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2013 se arată rău pentru producătorii de carton

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 18 decembrie 2012 ·

Reprezentanţii companiei Ecopack Ghimbav susţin că pot produce 20.000 de cutii pe oră, iar pentru anul viitor au în vedere extinderea pe pieţele din Ungaria, Bulgaria şi Grecia

Remus Crăciun (foto), directorul general al companiei Ecopack Ghimbav, se aşteaptă la un 2013 foarte dificil pentru producătorii de ambalaje, activitatea acestora fiind strâns legată de starea economiei în general.

Ecopack şi-a făcut un buget precaut pentru anul viitor. În ceea ce priveşte businessul din acest an, compania estimează că va depăşi pragul de 90 milioane de lei, în creştere uşoară faţă de anul trecut. „Piaţa ambalajelor de carton ondulat cunoaşte o creştere mult sub aşteptări de la an la an, totuşi reprezintă o evoluţie după căderile dramatice din anii 2008-2009. Estimăm că acest an se va încheia cu o creştere globală a pieţei de circa 2-3%, faţă de anul 2011”, a afirmat Crăciun.

Potrivit acestuia, cota de piaţă a Ecopack este de peste 10%, pe o piaţă anuală de circa 200 milioane de euro a producătorilor de carton ondulat. Compania spune că în perioada următoare are în vedere o poziţionare mai clară şi creşterea cotei de piaţă pe segmentele industriale, care solicită „ambalaje cu înalt grad de prelucrare şi valoare adăugată”. „Piaţa ambalajelor de carton ondulat din România a avut mereu un mare potenţial de creştere care din păcate nu s-a concretizat, însă asta nu a împiedicat realizarea unor investiţii importante în acest sector”, a precizat Crăciun pentru Ziarul Financiar.

Investiţii de

5,7 milioane de euro

Ecopack a finalizat în acest an un program de investiţii de 5,7 milioane de euro, din care 3 milioane de euro au fost accesaţi din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice” în achiziţionarea de noi linii tehnologice.

Astfel, fabrica Ecopack are două maşini de produs cutii d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°