Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Postelectorale

Publicat in Jurnalul, marți 18 decembrie 2012 ·

■ Gata, de luni, Dreapta se relansează ! Într-o luni, nu se ştie care. Aşa ne-a asigurat jalnicul MRU în duminica de pomină, paralizat  de dezastrul “ungurenilor” săi. Ce ins fără simţul ridicolului ! Câtă inadecvare pentru rolul de lider politic, rol impus de  coteriile secrete şi asumat de bunăvoie dintr-o trufie greţoasă. Iubirea de sine l-a pierdut pe oaspetele, admirat cândva, al regretatului Iosif Sava...

■ Caraghiosul Sevastică, născocitorul de basme politice  româneşti, ne-a împuiat capul în lunile din urmă cu reîncarnarea Albei ca Zăpada. Povestea depănată de straniul personaj  a prins  oareşce contur, chiar dacă ea puţea a usturoi. Dar să te numeşti Albă ca Zăpada  şi să-l  iei pe TRU ca făcător de imagine, e ca şi cum l-ai avea purtător  de cuvânt pe... Quasimodo. Aşa că înfrângerea ruşinoasă a Dreptei are chipul  lălâu şi dezarticulat al ăluilalt  ungurean. Păi cu  un asemenea “playmaker” cum să nu sperii electoratul şi să-l goneşti la stânga ? Ori să-l ţii în casă.

■ Cică  sălile  din Palatul Parlamentului  sunt neîncăpătoare pentru ciurda înmulţită a aleşilor. Scaunele sunt insuficiente să odihnească atâtea  dosuri de legislatori, şi câţiva s-au  gândit să-i mute pe redistribuiţi la balcon. Ferească Sfântu', dacă vreunul are gânduri  sinucigaşe, mai  ales că umblă vorba să  li se taie din indemnizaţie !? Eu văd altcumva ieşirea din criza locativă:  strapontina. De ce n-am avea şi parlamentari de strapontină ? Nu că  i-ar sta bine coanei  Nuţi de Roman adunată pe o bucăţică de scândură ? Deşi, ştiindu-i năravul, e în stare să îmbrace biata stinghie în cristale swarovski... Parlamentari de strapontină, ce mai reformă  îmbăsescizată a statului !

■ Scăpat din urgia albă  năpustită peste plaiurile  bănăţene, năucul Blaga  a scrântit-o  rău de tot. L-a luat gura de dinainte şi a  recunoscut  că ARD s-a dedat  mistificării  şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum o ora
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

Circulaţie feroviară întreruptă între Dej şi Gherla, în urma unui accident. Două trenuri, afectate

Mediafax acum o ora
Circulaţia feroviară este întreruptă miercuri dimineaţa între Dej şi Gherla, în urma unui accident produs în apropierea localităţii Mintiul Gherlii. Două trenuri sunt afectate, transmite CFR SA.

Dosarul Mineriadei: Petre Roman, chemat la Parchetul General. „Această învinuire este profund nedreptă”

HotNews acum 47 minute
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat, miercuri dimineață, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. La intrarea în sediul Parchetului, el a

Fostul premier Petre Roman, audiat din nou în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ziua Constanta acum 33 minute
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, dată aleasă pentru a omagia ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu

Ziua Constanta acum o ora
La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Născut la Botoșani, 'poetul nepereche' a fost și prozator, dramatu

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară oprită temporar între staţiile Gherla şi Dej - FOTO

News.ro acum o ora
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 07:40, circulaţia trenurilor este tem

TikTok ar putea primi o extensie de funcţionare în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
Senatorul Ed Markey a anunţat că va propune prelungirea cu 270 de zile a termenului până la care TikTok trebuie să taie legăturile cu ByteDance pentru a scăpa de blocarea în Statele Unite. „TikTok are problemele ei. Însă, blocarea ar putea avea cons

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 4 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare îl dă în judecată pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la Twitter

News.ro acum 4 ore
Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) din SUA l-a dat în judecată, marţi, pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la X, cunoscut atunci sub numele de Twitter, aşa cum prevedea legea federală, care îi p

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-0°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°